Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petru Rumega strânge probe împotriva şoferilor penali

Publicat in Adevarul, marți 12 ianuarie 2010 ·

Ofiţerul are grijă ca toate dosarele penale întocmite şoferilor care comit infracţiuni în trafic să aibă cât mai multe probe ca să nu poată fi desfiinţate în instanţă.

PROFIL

NĂSCUT. 21.09.1976

EDUCAŢIE. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti

JOB. Ofiţer specialist de cercetări penale la Poliţia Rutieră Timiş

FAMILIE. Căsătorit, are un copil

Subcomisarul Petru Rumega este unul dintre ofiţerii de la Poliţia Rutieră care adună toate probele împotriva conducătorilor auto prinşi în timp ce comit infracţiuni în trafic. După ce agenţii din trafic merg la locul unui accident, este rândul lui Rumega să adune toate actele procedurale, în baza cărora procurorul încearcă să demonstreze în faţa judecătorului vinovăţia şoferului care a făcut o greşeală penală şi să obţină o condamnare.

Stăpânul probelor

„Este vorba despre expertize tehnice, contraexpertize, documente medicale şi toate actele solicitate de procuror, de părţile implicate sau de avocaţi. Dosarul penal trebuie să aibă toate probele înainte să ajungă la procuror, iar misiunea mea este să mă asigur că nu comitem nicio greşeală şi că nu ne scapă nicio probă care poate să ajute procurorul şi apoi judecătorul de vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane”, a spus ofiţerul de la Poliţia Rutieră. Rumega audiază victimele accidentelor rutiere, precum şi şoferii acuzaţi de accidente rutiere grave, de conducere fără permis, cu maşini neînmatriculate ori conducători care se urcă băuţi la volan.

„Fiecare om are comportamentul său când se simte vinovat. Există însă trei tipologii. Mulţi îşi recunosc fapta şi regretă că au greşit, alţii invocă tot felul de motive, doar ca să scape de răspundere, învăţaţi de avocaţi sau de alte persoane care cunosc legislaţia. Însă cea mai mare categorie este cea a teribiliştilor, inconştienţii care conduc haotic în trafic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°