Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stegarii, post cu post

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 4 octombrie 2010 ·

MARC - uşor încercat în scurta perioadă în care a stat în poartă, a sfârşit printr-o eliminare după un fault la Culio. Golul primit, nu i se poate reproşa, dar dacă e să fim cârcotaşi, am spune că era parabil.

VALI BÃDOI - activ în ambele faze, a fost şi el înlocuit la pauză probabil ca urmare a efortului depus. Oricum, ne arătăm mulţumiţi de evoluţia sa.Putea deschide scorul cu puţin noroc, dar bara s-a opus.

OROS - un meci pe care trebuie să-l uite repede. Şi el şi noi. Uşor de depăşit, chiar hilar la golul lui Traore, a fost de nerecunoscut.

MAJERNIK - copleşit şi el de valoarea adversarilor, i-a fost cu atât mai greu după eliminarea colegului din poartă. Cu cât atacurile creşteau, cu atât situaţia sa era mai alarmantă. Nu a greşit flagrant, dar nici nu s-a remarcat pozitiv.

CRISTI IONESCU - început energic cu urcări dese în atac şi o şansă irosită din lovitură liberă. Uşor depăşit la faza primului gol, a intrat şi el în anonimatul care i-a cuprins colegii.

IONUÞ VOICU - urcat la mijloc, s-a sperat în consolidarea benzii drepţi. Nu a fost aşa, acolo a fost bulevard, Rada şi Culio au făcut legea şi au influenţat apoi şi decisiv jocul. Nu şi-a susţinut colegul din spate suficient, iar ofensiva se ştie, nu e chiar punctul lui forte.

ILYEŞ - greu şi veteranului echipei. Adversarul, unul vivace, puternic şi foarte mobil l-a pus deseori în dificultate. A avut şi execuţii bune, dar fără repercursiuni pe tabelă.

CRISTESCU - acesta este Marian Cristescu pe care îl cunoaştem şi îl dorim în teren. Mai exact cel din primele treizeci de minute, până ca echipa să rămână în inferioritate. Mobil, implicat în joc şi foarte incisiv.

CHIPCIU - mai retras ca de obicei. Şi marcat foarte bine, urmare a evoluţiilor sale de până acum.

HADNAGY - a sărit o dată bine peste balon, fază în care s-a născut ocazia lui Voicu. A fost schimbat

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°