La sfârşitul secolului al XIII-lea, Voievodul Basarab profita de criza politică din Imperiul Otoman şi de dispariţia dinastiei Arpadiene din Ungaria reuşind să îi adune pe stăpânii feudali sub cupola teritoriului Munteniei, care avea să formeze, câţiva ani mai târziu, alături de regiunea Olteniei “Ţara Românească”.

Profitând de schimbările marilor puteri din Europa acelor vremuri, voievodul Basarab decide să scape de presiunile regilor macedoneni şi să înfiinţeze, cu ajutorul feudalilor valahi, teritoriul Ţării Româneşti, compus din ţinuturile Olteniei şi ţinuturile Munteniei.

De la sud de Carpaţi şi până la Dunăre, pe câmpiile Valahiei, locuia la acea vreme populaţia Geţilor. Istoricul grec Herodot descria în scrierile sale acest popor ca fiind “cei mai bărbaţi, şi mai drepţi dintre traci".

Prima atestare documentară a regiunii Muntenia apare în cronicile domnitorilor moldoveni de la sfârşitul secolului XIII. Regiunea este descrisă ca o întindere foarte mare de păduri, cu o populaţie nu foarte numeroasă, concentrată în special în zona de deal şi de munte a teritoriului.

Pădurile vaste ale Teleormanului şi ale Vlăsiei, care se întindeau de la Olt şi până în Bărăgani, formate în mare din vegetaţa de stepă, erau mărginite la sud de zonele mlăştinoase ale Dunării şi la nord de Carpaţi. Aceste ţinuturi ofereau resurse naturale extraordinare locuitorilor şi funcţionau ca un scut împotriva cotropitorilor.

Domnia lui Basarab I (1310 – 1352) este considerată parioada formării Principatului Medieval al Ţării Româneşti, prima formă de organizare statală de la baza României actuale.

Până în secolul al XVIII-lea, întregul teritoru al Ţării Româneşti, se numea Muntenia şi îngloba şi teritoriul Olteniei. Începând cu anul 1770, când capitala regiunii se mută la Craiova şi este simţită o influenţă puternică din partea Imperiului Habsburgic, teri