Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL LA CONSTANȚA. Maria Grapini, acuzată că face regulile în turism fără consultarea asociaţiilor de pe litoral

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 mai 2013 ·

Ministrul IMM-urilor, Mediului de Afaceri şi Turismului, Maria Grapini, invitată la Constanţa de Camera de Comerţ Industrie şi Navigaţie pentru a dezbate problemele turismului pe litoral, era cât pe aci să părăsească lucrările când a văzut-o la prezidiu pe Corina Martin, preşedintele Asociaţiei de Promovare a Turismului Dobrogea Litoral. Sursa: Marian Ilie

Fost preşedinte ANAT, Corina Martin a solicitat ca Federaţia Asociaţiilor Patronatelor în Turism (FAPT) să facă din nou parte din Consiliul Consultativ al Ministerului Turismului, de unde fusese exclusă de Maria Grapini la preluarea mandatului. I-a explicat că din Consiliul Consultativ nu mai face parte nicio asociaţie turistică de pe litoral şi din Delta Dunării. Ministra a luat foc: ”eu ştiam că întâlnirea este organizată de Camera de Comerţ, nu am venit aici să punctez o relaţie cu o asociaţie, stimaţi colegi, ori o potoliţi pe doamna ori eu plec”.

Când directorul Camerei de Comerţ Constanţa, Ionuţ Jugănaru, i-a explicat că evenimentul este organizat împreună cu Asociaţia Litoral Delta Dunării, ministrul Grapini a replicat: ”Am terminat-o şi cu Camera de Comerţ Constanţa”.

Potrivit Corinei Martin, din FAPT fac parte toate asociaţiile regionale din ţară care se ocupă cu promovarea şi dezvoltartea turismului,consiliile locale şi judeţene: ”Ori doamna ministru ne-a exclus pe toţi, a exclus Camerele de Comerţ şi Uniunea Naţională a Consiliilor judeţene care sunt ordonatori de credite în toată ţara. Voi discuta această situatie cu autorităţile locale pentru că după cum vedem litoralul şi Delta Dunării, o zonă extrem de importantă pentru turism, nu sunt chemate la masa discuţiilor”.

De acelaşi tratament din partea Mariei Grapini s-a „bucurat” şi primarul PSD al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, care a scos în evidenţă că „de un an de când suntem la putere, nu s-a făcut nimic în d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum 24 minute
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 41 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 3 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°