"Cea mai frecventă greşeală este faptul că nu mâncăm" - este avertismentul lansat de medicul Angela Laur la seminarul "Secrete pentru frumuseţea şi sănătatea ta", organizat în Bucureşti, în zilele de 16 şi 17 septembrie. În cadrul seminarului au fost abordate o serie de teme legate de menţinerea unei alimentaţii echilibrate pentru o sănătate de durată: efectele deficitului de minerale şi vitamine; beneficiile suplimentelor alimentare şi diferenţierea suplimentelor sintetice de cele cu bază naturală; contracararea efectelor diminuării imunităţii în sezonul rece, dar şi evitarea capcanei poftei excesive de mancare.
"Nu mâncăm micul dejun, nu mâncăm prânzul, iar atunci când venim seara de la serviciu avem o foame de lup şi mâncăm absolut orice găsim în frigider" - a atras atenţia dr Laur, medic dermatolog şi specialist în aromoterapie. Recomandarea? Obligatoriu trebuie să mâncăm cinci mese pe zi, la un interval de 2-3 ore, împărţite în trei mese principale şi două gustări (un fruct, un ceai sau un iaurt slab). O altă greşeală foarte nocivă atât pentru siluetă, dar mai ales pentru sănătatea întregului organism este înlocuirea mesei de prânz cu o chiflă, un croissant, un hambuger, etc. Din contră, este bine să mâncăm o ciorbă sau, dacă suntem la birou şi nu avem această posibilitate, putem apela la supele instant, care provoacă o stare de saţietate de lungă durată cu un aport minim de calorii.
"Nu dietelor drastice!" - este avertismentul categoric lansat la seminar de dr Laur. "În momentul în care noi ţinem un regim strict, o dietă, organismul suferă, el nu primeşte cantitatea necesară de vitamine şi minerale şi devenim apatici, fără vlagă. Cel mai corect ar fi să mâncăm şi mâncând slăbim!". O recomandare importantă este să ne alimentăm corect, consumând alimente care se combină între ele. De pildă, nu este bine să consumăm cartofi cu carne (carbohidtraţi c