Evolutiile pietele europene si vestile venite de pe teritoriul american au ridicat indicii bursieri cu aproape 6% pe una dintre cele mai bune lichiditati ale anului, unele actiuni, printre care BRD, Erste urcand pana aproape de limita maxima de variatie.
Lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-a majorat cu aproape jumatate, la 19,83 milioane lei (4,62 milioane euro), fata de sedinta precedenta.
“Cresterile cotatiilor au fost de-a dreptul euforice in special datorita evolutiilor de pe pietele externe si a datelor venite din partea Statelor Unite si in conditiile in care bursele europene nu dau semne de regres”, a declarat, pentru Wall Street, Marcel Murgoci, director de operatiuni la Estinvest.
Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 5,65%, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 5,37%.
Societatile de investitii financiare (SIF) au obtinut cresteri spectaculoase in timpul zilei, dar spre finalul sedintei de tranzactionare s-au mai temperat, iar indicele BET-FI, ce urmareste evolutia acestora, a inchis peste pragul de 10.000 de puncte, in crestere cu 3,39%.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a incheiat ziua in apreciere cu 9,17%, desi intraday inregistra cresteri si de 11%.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 5,18%, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 3,52%, pana la 339,63 puncte.
“Motivele cresterilor au venit de pe pietele externe, in plus piata autohtona a scazut foarte mult de la inceputul anului, totusi pe final s-a putut observa o marcare a profiturilor obtinute in cursul zilei”, considera Mirela Maxim, directorul sucursalei Bucuresti a casei de brokeraj Interdealer Capital Invest.
Fata de acum doua saptamani, cand Bursa inca scadea, nu s-a s