Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectaculosul traseu al lui "Salvator Mundi", tabloul pierdut al lui Leonardo da Vinci, care a valorat 45 de lire şi costă astăzi 136 de milioane de euro

Publicat in Gandul, joi 14 iulie 2011 ·

Una din picturile pierdute ale lui Leonardo da Vinci a fost descoperită şi va fi expusă la National Gallery din Londra în cadrul expoziţiei "Leonardo da Vinci: Pictor la Curtea Milanului" ("Leonardo da Vinci: Painter of the Court of Milan"), scrie the Guardian. "Salvator Mundi" datează din anul 1500 şi îl arată pe Iisus Hristos ţinând în mâna stângă un glob de sticlă care poate semnifica lumea sau cosmosul, spun experţii.

Mulţi pictori din secolul al 16-lea l-au imitat pe Leonardo, majoritatea chiar discipolii lui , însă picturile lor sunt mult sub cele ale lui da Vinci şi nu pot fi comparate cu acestea. "Salvatore Mundi" a aparţinut la un moment dat regelui Charles I al Marii Britanii, în secolul al XVII-lea, când tabloul a fost şi menţionat în nişte documente din 1649, scrie the Telegraph.

"Salvator Mundi", Leonardo da Vinci, circa 1500

În anul 1763, pictura a fost licitată de fiul Ducelui de Buckingham şi a reapărut din nou abia în anul 1900 într-o condiţie deplorabilă, cu straturi de culori adăugate peste original de-a lungul secolelor. A fost cumpărată de un colecţionar britanic, Sir Frederick Cook, iar descendenţii lui au vândut tabloul la o licitaţie în 1958 pentru 45 de lire sterline. În 2005, pictura a fost cumpărată de un consorţiu american - R.W. Chadler - reprezentat de un istoric al artelor şi colecţionar, Robert Simon. Astăzi "Salvatore Mundi" al lui da Vinci valorează în jur de 120 de milioane de lire sterline (136 de milioane de euro).

Tabloul a fost curăţat de straturile de culori adăugate de-a lungul secolelor şi pictura originală a fost scoasă la iveală. Experţii au fost uluiţi de măiestria cu care este pictat globul transparent din mâna lui Hristos, clar opera unui mare pictor, niciunul din discipolii lui da Vinci neavând un asemenea talent. Sfera de sticlă este detaliul care l-a dat de gol pe autorul tabloului, Leon

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 23 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 36 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°