De-a lungul istoriei, renumitele premii Nobel pentru Pace au fost adjudecate şi de reprezentante ale sexului frumos. Dacă multe dintre acestea au fost figuri extrem de mediatizate, altele, care au luptat pentru drepturile oamenilor din ţări africane sau asiatice, nu au cunoscut consacrarea decât la nivel restrâns. Până în prezent, doar 15 femei au primit premiul Nobel pentru Pace în 110 ani de istorie a distincţiei.
Ellen Johnson Sirleaf - Liberia
Ellen Johnson Sirleaf, cea care a primit astăzi Premiul Nobel pentru Pace, este prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al statului african Liberia, în urma alegerilor prezidenţiale din 2005. În vârstă de 72 de ani, femeia a militat pentru reconstructia ţării devastată de 14 ani de război civil, în urma căruia au murit circa 250.000 de oameni. "De la învestitura sa în 2006, a contribuit la asigurarea păcii în Liberia, a promovat dezvoltarea economică şi socială şi luptat pentru drepturile femeilor", a declarat Thorbjørn Jagland, Secretarul General al Consiliului Europei şi preşedintele al Parlamentului norvegian. Leymah Gbowee - Liberia Leymah Gbowee, compatrioata lui Ellen Johnson Sirleaf a fost de asemenea recompensată cu Premiul Nobel pentru Pace în acest an. Leymah Gbowee a mobilizat şi a organizat femeile din diverse etnii şi religii, pentru a sfârşi războiul îndelungat din Liberia şi pentru a asigura participarea femeilor la alegeri. De atunci, a lucrat pentru creşterea influenţei femeilor în Africa de Vest. Tawakkul Karman - Yemen
Tawakkul Karman, laureată şi ea astăzi, a luptat pentru drepturile femeilor, democraţie şi pace în Yemen, atât înainte, cât şi după "primăvara arabă".
Wangari Maathai - Kenya
Wangari Maathai, o kenyană născută în 1940, s-a remarcat datorită luptei pe care a dus-o împotriva defrişărilor şi, implicit, pentru meritele sale privind protec