Când părinţii se "împrietenesc" cu jocurile video care îi pasionează pe copiii lor, se reduc considerabil riscurile ca violenţa şi izolarea să-i afecteze pe cei mici. Sursa: SUTTERSTOCK

Psihiatrul francez Serge Tisseron, prezent la Bucureşti pentru lansarea cărţii "Psihologia jocurilor video", infirmă teoria conform căreia tinerii devin violenţi din cauza jocurilor violente. El susţine că acestea nu fac decât să amplifice trăsături deja existente şi că părinţii ar trebui să fie la curent cu ceea ce joacă fiul/fiica lor, pentru a impune restricţii în cunoştinţă de cauză.

Conform psihiatrului, atmosfera din familie, valorile transmise de părinţi şi educaţia dictează comportamentul copiilor. Nici violenţa, nici izolarea nu sunt efecte exclusive ale jocurilor video.

"A limita fără a cunoaşte este contraproductiv"

Când un copil nu se desprinde cu orele din faţa eroilor virtuali, joacă de unul singur şi nu este interesat să lege prietenii nici în lumea reală, nici în cea virtuală, este semn că acel copilul are o problemă. Când, însă, joacă în echipă, este prieten cu alţi împătimiţi şi socializează fără probleme, nu există motive de îngrijorare.

Serge Tisseron recomandă părinţilor să discute cu cei mici despre jocurile preferate, să le explice diferenţa între mediul real şi cel virtual şi să le impună limite de timp, sub forma unui contract respectat de ambele părţi.

"A limita fără a cunoaşte este contraproductiv: spre exemplu, când îl pedepseşti interzicându- i să mai joace trei zile, poate exact în acele zile el şi prietenii aveau o mare confruntare într-un joc video, şi nu doar că pierde bătălia, dar îşi strică şi relaţia cu prietenii pentru că a lipsit de la marele eveniment".

Ar fi absurd ca, după serviciu, părinţii să înceapă să joace pentru a fi la curent cu ceea ce îl preocupă pe copil