Scrutinul din 9 decembrie 2012 nu poate fi înţeles fără raportarea la momentele electorale post-decembriste din 1992, 1996, 2000, 2004, 2008.
Prin multe dintre date, 9 decembrie 2012 aminteşte într-un fel de 26 noiembrie 2000, ziua celui de-al patrulea scrutin parlamentar în istoria postdecembristă:
1) Ca şi atunci, în 26 noiembrie 2000, Dreapta e la pămînt prin sine însăşi, şi nu prin forţa adversarului politic de Stînga. EDITORIAL de Dan Andronic. Un vot pentru NEliniştea lor!
În 2000, Dreapta se prezentase la scrutinul parlamentar şi prezidenţial, făcută pulbere de cei patru ani de guvernare. Scorul obţinut de PD şi PNL a fost dezastruos: PD – 7%, PNL – 6%. Împreună cele două partide obţin 13%, în timp ce doar PDSR obţine 37%. Cum PRM are un procentaj de 20%), Stînga cîștigă scrutinul cu 57%!
În 2012, Dreapta se află la capătul a 8 ani de Guvernare. Neîndoielnic între 2004 şi 2012, PDL a fost un an şi ceva în Opoziţie, iar PSD a fost la Guvernare, împreună cu PDL, un an – 2009. Cîteva elemente ale acestor opt ani ar putea pune la îndoială aserţiunea despre Guvernarea de 8 ani a Dreptei: PNL a guvernat un timp fără PDL, PSD a sprijinit PNL din Parlament, USL a ajuns la guvernare cu opt luni înainte de scrutin.
Sentimentul profund al electoratului e însă cel de opt ani de Putere de Dreapta. La făurirea acestui sentiment au contribuit factori precum: prezenţa lui Traian Băsescu în fruntea statului timp de 8 ani (şi nu o prezenţă oarecare, ci una spectaculoasă, lăsînd impresia de președinție autoritaristă); ritmul însemnat al reformelor. Ca şi între anii 1996-2000, Dreapta din ultimii patru ani a manifestat slăbiciuni grave în planul a ceea ce s-ar numi impresia de forţă şi de unitate.
Guvernul Boc, instalat după 2009, a fost sprijinit de o coaliţie la fel de alandala ca şi coaliţia CDR-PD. Factorul perturbator l-a constituit UDMR,
