Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii vor să intre în Cartea Recordurilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 ianuarie 2012 ·

Romii se pregătesc ca pe 26 ianuarie să intre în Cartea Recordurilor cu cel mai mare şahaimas, mâncare tradiţională specifică romilor. Sursa: Sorin Antonescu

Peste o tonă de mâncare tradiţională a acestei etnii urmând să fie pregătită într-un cazan special confecţionat la Sibiu, din inox, de meşterii căldărari, a declarat, pentru Agerpres, Florin Cioabă, preşedinte al Asociaţiei Romilor Nomazi şi Căldărari.

”Niciodată nu s-a mai făcut aşa ceva. Noi am achitat taxa de 400 de euro la cei de la Guiness Book, ne-am înscris şi aceştia aşteaptă de la noi înregistrările. Pregătirile sunt în toi şi sperăm să intrăm în Cartea Recordurilor cu cea mai mare mâncare tradiţională specifică romilor, şahaimasul, care va fi gătită într-un cazan special făcut la Sibiu, din inox, de romii căldărari”, a spus Dorin Cioabă.

Acesta a explicat că şahaimasul va fi preparat conform reţetelor tradiţionale, din carne şi slănină de porc, varză, orez, la care se adaugă boia dulce şi foi de dafin. Preparatele vor fi aduse dimineaţa la ora 9.00, iar timp de trei ore, 20 de bucătari, din care 12 femei şi 8 bărbaţi, vor trudi să facă această mâncare record. La final, din tona de mâncare preparată se vor face 4.000 de porţii de şahaimas care vor fi date celor prezenţi.

Prepararea şahaimas-ului care va avea loc în Sibiu, pe strada Grâului, coincide cu începerea lucrărilor la primul Congres al Romilor Nomazi şi Căldărari INDIROM, la care sunt aşteptaţi 300 de romi din toate colţurile ţării.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 25 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 27 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

News.ro acum o ora
Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters. Decizia Vienei vi

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 31 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum o ora
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°