Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Zeelandă marchează un an de la cutremurul din Christchurch

Publicat in Gandul, miercuri 22 februarie 2012 ·

Noua Zeelandă a ţinut miercuri un moment de reculegere pentru a comemora un an de la cutremurul care a devastat centrul celui de al doilea cel mai important oraş din ţară şi în urma căruia au murit 185 de persoane, relatează AFP.

"Data de 22 februarie va fi mereu una dintre cele mai negre zile din istoria acestei ţări mândre", a declarat premierul neozeelandez John Key.

Oraşul Christchurch, capitala insulei sudice, a fost afectat de un cutremur cu magnitudinea de 6,3 la ora locală 12.31 (1.51, ora României).

Aproximativ 60.000 de persoane s-au reunit miercuri la o ceremonie de comemorare în Hagley Park, la Christchurch, în prezenţa familiilor victimelor.

Guvernatorul general Jerry Mateparae a dat citire unui mesaj de condoleanţe din partea prinţului Charles al Marii Britanii şi a proiectat un mesaj video din partea secretarului de Stat american Hillary Clinton.

"Chiar şi cei care se aflau departe de voi în acea zi groaznică vă împărtăşesc suferinţa şi cunosc lupta pe care o duceţi", a declarat Hillary Clinton. "Prin această luptă, noi am putut vedea forţa şi perseverenţa populaţiei din Christchurch", a adăugat ea.

În cursul unui serviciu ecumenic, desfăşurat un pic mai devreme, premierul John Key a subliniat că acest cutremur a "provocat ravagii de neimaginat". Acesta a "contorsionat clădiri, distrus drumuri şi case şi ne-a zdruncinat în profunzime", a declarat el.

Evocând prima sa vizită în oraş, la câteva ore după cutremur, în timp ce incendiile devastau clădiri şi aerul era plin de praf, John Key a declarat că "era Noua Zeelandă, dar nu Noua Zeelandă pe care o cunoşteam".

Catastrofa "a afectat viaţa cotidiană din Canterbury (regiunea Christchurch) şi a zdruncinat-o în toate sensurile, dar nu a putut rupe spiritul de rezistenţă care vă caracterizează", a adăugat el.

"Avem un drum lung înaintea noastră", a continuat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 37 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 16 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°