Contele Anatol Nicolaevici Demidoff (1813-1870), prinţ de San Donato, era un industriaş şi mecena rus, născut la Sankt Petersburg şi stabilit la Paris . Numele lui a străbătut veacurile datorită... gastronomiei.

Era într-adevăr un gurmand. Unii ar spune: mâncău (pe liniile rabelaisiană şi balzaciană), însă meritele lui vin din altă parte. Între altele, el este cel care organizează şi finanţează o expediţie ştiinţifică în sudul Rusiei şi în Crimeea, la care au participat nu mai puţin de 22 de savanţi, scriitori şi artişti francezi, expediţie cuare s-a finalizat cu publicarea unei opere monumentale, intitulată "Voyage dans la Russie meridionale et la Crimee".

Unii spun că nobilul rus e dintre acei care s-au "răzbunat" pe francezi (apropo de războaiele napoleoniene), cucerindu-i la ei acasă, într-o manieră mai puţin obişnuită: luându-le, adică, fiicele şi nepoatele de neveste . Cam ar avea dreptate aceia care zic asta, pentru că Demidoff s-a căsătorit cu Prinţesa Mathilde, nepoata lui Napoleon Bonaparte (de unde şi titlul de Prinţ de San Donato).

Dar să ne-ntoarcem la omul de lume A.N. Demidoff, unul dintre cei mai cunoscuţi din perioada Celui de-al Doilea Imperiu, pe când frecventa, împreună cu consoarta şi amicii, "Maison Doree", celebru restaurant parizian, unde-i întâlneai pe scriitorii şi pictorii în vogă.

Acolo, bucătarul şef (al cărui nume istoria nu l-a păstrat), a creat anume pentru el câteva mâncăruri. Au ajuns până la noi "Merele Demidoff" (găsiţi mai jos reţeta) şi Găina îndopată Demidoff (Poularde Demidoff, în original).

Iată cum prezintă una dintre reţete - Mere Demidoff - jurnalistul şi scriitorul Constantin Bacalbaşa, în cartea sa "Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare" (republicată, în 2009, de Editura Cartex), aşezând-o, nu ştiu de ce, în capitolul reţetelor de regim:

Reţeta: @