Preşedintele Traian Băsescu se declară optimist privind evoluţia economiei României, ţară macro-stabilizată şi care beneficiază şi de stabilitate politică, veniturile la buget pe primele 3 luni fiind la nivelul prognozat, iar semnele privind comenzile din industrie şi exporturi fiind bune.
"Uitaţi, chiar dacă deranjez pe cineva, pot să vă spun că România este stabilizată macroeconomic şi că veniturile pe primele trei luni s-au făcut la nivelul prognozat. Deci, din acest punct de vedere, nu înţeleg de ce e agitaţie pe piaţă. Mai mult decât atât, semnele sunt bune. Sunt comenzi pentru industrie cu 10% mai mult decât în primul trimestru al anului trecut. Exportul, avem deocamdată datele din luna ianuarie, este plus 6% faţă de exporturile din ianuarie 2012 şi, lucru extrem de important, avem o creştere foarte puternică, în ianuarie şi februarie, la exporturile în afara spaţiului comunitar, ceea ce arată că firmele, oamenii de afaceri şi-au reorientat apetitul de a vinde la export, uitându-se cu atenţie şi la pieţe tradiţionale", a afirmat Băsescu, la Digi 24.
El a arătat că şi stabilitatea politică datorată acordului său de coabitare cu premierul Victor Ponta contribuie la optimismul său.
"Deci, aş spune, eu sunt optimist pentru România. Avem stabilitate politică. Pactul sau acordul de colaborare instituţională între mine şi Guvern funcţionează. Nu avem nici un motiv să fim îngrijoraţi, în opinia mea", a afirmat preşedintele.
Întrebat despre acordul cu FMI, el a răspuns că vor reprezenta probleme "privatizările şi arieratele", însă Guvernul "nu a scăpat hăţurile în populisme" şi nu sunt motive de îngrijorare în acest sens.
"Privatizările vor fi o problemă şi arieratele. Cred că Guvernul a luat măsurile necesare să reducă arieratele la administraţiile locale, dar mult mai în detaliu v-ar putea vorbi premierul. Partea economică i-o rezerv