Nu vreau sa te insult, incerc doar sa-ti atrag atentia. E bine ca acum, cind nu se mai prinde nimeni si cind ai ajuns la aparenta unui om civilizat, sa-ti reamintesti cit rau ti-ai facut singur, in urma cu multi ani.
Piata Universitatii a murit de batrinete, la un moment dat, prin anii ’90. S-a stins in uitare si indiferenta, parasita de copiii stabiliti acum in SUA si Canada. Cind si cind, la aniversarea decesului, din 13-15 iunie in 13-15 iunie, memoria afectiva se prezinta la parastas cu lacrimile uscate si cu aceeasi litanie resemnata mormaita pe la stiri.
Cind spun Piata Universitatii, eu nu ma refer deloc la violenta din final. Crimele cu voie de la stapinire sint doar epilogul fenomenului, partea lui urita si dispensabila. Minerii, scutierii, securistii revopsiti, bitele de lemn, militienii-calauze, trutulestii, cama- rasestii, conversatia Chitac-Diamandescu si multumirile lui Iliescu sint din alt film. Un thriller descris cu acuratete, secventa cu secventa, de Codul penal.
Navalirea ortacilor si entuziasmul de dinainte al Pietei nu au nimic in comun. De aceea, eu separ cu o linie convenabila cintecele de tirnacop. Sa ne amintim: folk, poezie, disidenti, umor, aplauze, politica, sunet de chei, solidaritate. Un grup de tineri a stricat pentru o luna socotelile unei tari. O tara trezita din somn cu draperiile ridicate, frecindu-se speriata la ochi de atita lumina.
Pentru alegatorul buimac, sculat, dar nedesteptat inca, versul inseamna galagie, aplauzele fac deranj, iar umorul aduce a pericol. Putini, inteligenti si inconstienti, tinerii isi joaca viitorul pe o rima. Ei stiu ca o vorba de duh face cit un cosmar si improvizeaza cu indrazneala sub fereastra Puterii intimidate. Din formula euforiei e izgonita orice forma de bilci.
In spatele comediantului sta mereu ideea. Minti si condeie de prima mina se p
