Primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că referendumul pentru Legea Capitalei ar putea fi organizat după "Mărţişor", când se va încălzi vremea, precizând că, după analiza costurilor de la alegerile precedente, acesta ar putea costa câteva miliarde de lei vechi.
"Ne pregătim, încercăm să organizăm, fie cât mai devreme. Nu este de joacă. Analizăm dimensiunea financiară şi organizarea. Costă destul de mult. Este vorba despre miliarde de lei vechi, m-am uitat pe actele de la alegerile precedente", a spus Sorin Oprescu, citat de agenţia Mediafax.
Edilul şef al Capitalei a reafirmat că este foarte important ca locuritorii Capitalei să îşi spună cuvântul în cazul unei viitoare legi a Bucureştiului.
"Cred cu tărie că oamenii trebuie consultaţi pe lucruri esenţiale, nu pe toate prostiile. Nimeni nu îi întreabă nimic", a mai spus Oprescu.
Întrebat care este părerea lui despre bucureşteni, Oprescu a spus că foarte bună.
"Am o impresie foarte bună de spre ei, pentru că şi ei au o impresie bună despre mine. Stau în Bucureşti de 59 de ani. Referendumul va fi organizat mai spre căldură, după Mărţişor", a spus Oprescu.
Primarii sectoarelor 1 şi 4, Andrei Chiliman şi, respectiv, Cristian Popescu "Piedone", au făcut apel, marţi, la primarul general Sorin Oprescu să convoace şi să pună pe ordinea de zi a CGMB cât mai curând organizarea unui referendum pe tema Legii Capitalei.
Proiectul PDL prevede că primarul general va fi ales potrivit legii alegerilor locale. Consiliul Municipiului Bucureşti ar urma să fie compus din 55 de consilieri municipali, care vor fi aleşi uninominal, pe liste aparţinând partidelor sau candidaţilor independenţi.
Primarul general va subordona şase viceprimari desemnaţi dintre cei 55 de consilieri, prin votul majorităţii. Viceprimarii pot fi înlocuiţi tot prin votul majorităţii consilierilor.
Ce