Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria este cea mai mare ameninţare împotriva păcii mondiale, avertizează Lakhdar Brahimi

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 24 august 2013 ·

Conflictul sirian reprezintă cea mai mare ameninţare actuală împotriva păcii mondiale, mai ales după presupusa folosire de arme chimice în timpul unui atac în apropiere de Damasc, a avertizat vineri trimisul special al Ligii Arabe şi ONU, Lakhdar Brahimi, informează Mediafax.

"Astăzi, Siria reprezintă, fără niciun dubiu, cea mai mare ameninţare pentru pace şi securitate în lume", a declarat Brahimi într-un interviu difuzat vineri de postul de televiziune al ONU şi în care lansează un îndemn pentru părţile implicate în conflict să se aşeze la masa de negocieri.

"Acuzaţiile potrivit cărora arme chimice au fost folosite la câţiva kilometri de centrul Damascului subliniază importanţa acestei crize şi pericolele sale, nu doar pentru poporul sirian, ci şi pentru lume", a adăugat oficialul ONU.

Opoziţia siriană a anunţat că regimul de la Damasc a folosit arme chimice în timpul unui atac, soldat cu sute de morţi.

Brahimi încearcă de câteva luni să reunească în cadrul unei conferinţe de pace, denumită Geneva 2, regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi opoziţia.

"Problema este că fiecare parte implicată în acest război civil se aşteaptă să câştige pe plan militar", în timp ce ONU consideră că nu poate exista o soluţie militară, întrucât "nimeni nu va câştiga", în opinia lui Brahimi.

"Nu poate exista decât o soluţie politică", a apreciat el.

Reprezentanţi ruşi şi americani se vor întâlni săptămâna viitoare la Haga, unde vor discuta "posibilitatea de a organiza o altă reuniune tripartită la Geneva între Statele Unite, Rusia şi ONU", a precizat Lakhdar Brahimi.

Cea de a treia reuniune tripartită (precedenta a avut loc la 25 iunie) va avea drept obiectiv să pregătească "Geneva 2", conferinţă a cărei dată încă nu a fost fixată.

Biroul lui Lakhdar Brahimi s-a mutat recent de la New York la Geneva în vederea efectuării ultimelo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bucureşti – Bărbat de 46 de ani, mort după ce a fost lovit cu bâte în cap de doi tineri

News.ro acum o ora
Un bărbat de 46 de ani a murit, marţi seară, după ce a fost agresat de doi tineri, pe un bulevard din Sectorul 6. Ar fi fost lovit în cap cu bâte. ”La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti -

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 7 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 3 ore
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 4 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum 3 ore
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Ucraina: Cel puţin 20 de răniţi după ce Rusia a lovit zone rezidenţiale din oraşul Harkov

HotNews acum 2 ore
Rusia a efectuat marţi o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidenţiale din oraşul Harkov, din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime al ţării, cel puţin 20 de persoane fiind rănite, potrivit autorităţilor locale. Război în Ucraina: Zonă

Jurnalistul PRO TV, condamnat la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Ziare.com acum o ora
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi de Judecătoria Târgovişte. Decizia nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 6 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

11°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/15°
Constanta
acum

mie.

6°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

7°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°