Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Individul care şi-a omorât vecina cu un ciocan, pentru că i-a spus să dea muzica mai încet, trimis în judecată

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 25 iulie 2013 ·

Individul care luna trecută a omorât cu un ciocan o bătrână de 74 de ani, vecină cu acesta, pentru că septuagenara i-a cerut să dea muzica mai încet, a fost trimis miercuri în judecată de procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Emanuel Drîngu, de 19 ani, din municipiul Fălticeni, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Fapta a fost comisă în noaptea de 9 spre 10 iunie, însă a fost sesizată la poliţie abia după o săptămână de către un amic de-al inculpatului.

Potrivit rechizitoriului, după ce a lovit-o pe bătrână de mai multe ori cu un ciocan în zona capului, septuagenara prăbuşindu-se inconştientă la pămâmt, Emanuel Drîngu a continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele peste corp. A acoperit apoi cadavrul victimei cu diverse obiecte de îmbrăcăminte care se aflau în locuinţa acesteia.

Aproape o săptămână, tânărul de 19 ani nu a spus nimănui nimic, însă i-a cerut unei prietene o geantă mare de voiaj, mărturisindu-i că vrea să plece în Belgia.

În noaptea de 15 spre 16 iunie, Drîngu a consumat alcool împreună cu mai multe persoane, iar spre dimineaţă, întrebat de unul dintre tovarăşii de pahar despre mirosul greu care se simte în imobil, inculpatul i-a povestit terifianta faptă, arătându-i şi cadavrul victimei.

Amicul respectiv a sesizat câteva ore mai târziu poliţia, oamenii legii descoperind astfel cadavrul septuagenerei şi anunţând procurorii criminalişti.

Emanuel Drîngu a fost eliberat din penitenciar pe data de 28 mai a.c., unde ispăşise o pedeapsă de zece luni de închisoare pentru furt calificat, conducere fără permis şi cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

La 19 august 2012, acelaşi individ a intrat în casa bătrânei de 74 de ani şi i-a furat acesteia suma de 2.000 de lei şi alte bunuri, fiind trimis în judecată de procurorii din Făltice

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Reducerea livrărilor de gaze spre Europa a adus anul trecut pierderi de 6,9 miliarde de dolari pentru Gazprom

G4Media acum 47 minute
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari) în 2022, în condiţiile în care vânzările sale de gaze spre Eu

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°