Intr-un documentar aflat spre finalul montajului si prezentat in ultima zi a Festivalului One World, Laura Capatana-Juller abordeaza problematica famiilor cu parinti plecati la munca in strainatate si cu copii care stau si-i asteapta printre jucarii si alte cadouri. Ce impresioneaza e lipsa unei drame vizibile - acesta a fost elementul comun al unei discutii cu psihologi, antropologi si cineasti desfasurate la MTR, si unde parerile contrare n-au lipsit.
"Pentru ca, fiind din Brasov, am facut Liceul Pedagogic in germana la Sibiu si mi-am petrecut adolescenta fara parinti -lucru traumatizant pentru mine -, m-au interesat de mult timp copiii ai caror parinti sunt plecati in strainatate, si m-au interesat atat de mult incat am decis sa fac un film despre ei", a povestit debutanta Laura Capatana-Juller care a lucrat patru ani la acest film. A cautat timp de un an de zile unul din cele 350.000 de cazuri care sa fie aparent normal si fara drame, dar si "niste copii in care sa ma regasesc si care sa se deschida in fata mea".
A gasit aceasta familie la Sighetu Marmatiei. Parintii lucreaza de 11 ani in Spania si vin acasa in vacante, incarcati de cadouri, cadouri pe care le trimit si prin cunoscuti. Vorbesc regulat pe mobil sau skype cu cele doua fiice ale lor, Anisoara - de 16 ani, si Sanda - de 12 ani, care sunt crescute de bunici.
Motivul pentru care parintii au plecat in Spania e ca vor sa construiasca o casa noua. Au ridicat-o deja langa cea veche, dar lucrurile inainteaza greu si dupa 11 ani casa e inca in santier. Cele 35 de minute proiectate ieri la Studioul Horia Bernea de la Muzeul Taranului Roman si care reprezinta cam o treime din film ni le arata mai ales pe fete - caci despre ele e filmul - cum traiesc in lipsa parintilor si cum se comporta cand acestia vin in vacanta.
Tonul filmului e neutru. Regizoarea nu intervine
