Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un avion numit dorinta (de Emil Hurezeanu)

Publicat in HotNews, marți 18 aprilie 2006 ·

Intr-un interviu recent, presedintele Traian Basescu a reluat tema prezentei militare americane pe teritoriul Romaniei. Seful statului a exclus, din nou, posibilitatea declansarii unui atac american impotriva unui alt stat de la una dintre viitoarele baze americane.

Deschiderea celor patru puncte de sprijin pentru militarii americani a insemnat implinirea vechiului vis: vin, in sfarsit, americanii, ca aliati, dupa ce in urma cu 60 de ani ne-au trimis bombe, iar intre timp bezele!

„Tratatul de acces" romano-american completeaza acordul NATO- SOFA (privind statutul fortelor tarilor membre), semnat la Londra in 1951 (in vigoare pentru Romania din 4 decembrie 2004), si Acordul intre Romania si SUA privind statutul fortelor Statelor Unite in Romania (SOFA Aditional), semnat la 30 octombrie 2001 la Washington.

O legatura mai speciala cu SUA, decat au ceilalti membri NATO din aceasta parte a Europei, a fost explicata prin pozitia Romaniei la Marea Neagra.

Romanii si bulgarii ocupa capul de pod vestic al noului perimetru geopolitic de interes major pentru securitatea americana, numit si Orientul Apropiat Extins. A existat o disponibilitate pro-americana a tuturor guvernantilor romani, dupa 1995, remarcata si in timpul operatiunilor din Balcanii de Vest, si in cazul interventiei conduse de America in Irak.

Un alt argument este dorinta americana de „occidentalizare" in continuare a Europei, in directia Ucrainei si chiar a Belarusului. Succesul revolutiei portocalii de la Kiev, oricat de ipotecat de instabilitatea interna si complicarea relatiilor cu Rusia, a conferit o pondere suplimentara Romaniei.

Alegerea lui Traian Basescu in functia de presedinte, in decembrie 2004, in contextul schimbarilor din Ucraina, a facut sa para normala agenda de politica exerna neobisnuita a acestuia. In declaratia sa de la 13

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este poetul de stânga care l-a împușcat pe premierul Slovaciei Robert Fico. „Robo, vino aici!”, ar fi strigat atacatorul FOTO VIDEO

Ziare.com acum o ora
Atacatorul care l-a împușcat, miercuri, 15 mai, pe premierul pro-rus al Slovaciei, Robert Fico, ar fi scriitorul și poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, scrie Novaia Gazeta Europe. Potrivit sursei, acesta deține arma din care a tras în mod

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 16 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum 57 minute
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 40 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 5 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°