Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestatarii, aripa Maior, împart pumni în Piaţa Sfatului

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 23 ianuarie 2012 ·

Un ziarist a fost agresat ieri seară pentru că a dorit să fotografieze lista cu semnături pentru demiterea Guvernului.

Şi în weekend, inclusiv aseară, Piaţa Sfatului a fost, pentru circa două ore „ocupată” de protestatarii nemulţumiţi de preşedintele Traian Băsescu, de premierul Emil Boc şi… de ce-o mai fi, pentru că, la un moment dat, în mijlocul lor se „iţea” mesajul scris: „Luaţi labele de pe Roşia Montană”.

Dacă în serile trecute, strigătele şi huiduielile nu au fost continuate şi cu alte acte de violenţă, aseară, Adrian Popescu, ziarist corespondent Gândul, a fost agresat de doi dintre oamenii lui Dorin Lazăr Maior, şeful ALRUE. Ziaristul dorise să fotografieze un tabel pe care se adunau semnături, lângă aceeaşi „tribună” improvizată a protestatarilor. A intrat în mijlocul lor, dar i-au ţinut calea doi dintre oamenii din grupul lui Dorin Lazăr Maior, care i-au aplicat un pumn în spate şi un genunchi în picior. Ziaristul nu a fost rănit, ba chiar şi „Maior a venit să-şi ceară scuze”, dar se pare că protestatarii încep să treacă „la act”. „Dacă atâta ştiu, atâta fac. Unii vin în piaţă să protesteze împotriva regimului, alţii vin să agreseze jurnalişti”, a declarat, ieri, Adrian Popescu. Ziaristul a mai spus că nu va depune plângere.

„Reala opoziţie”

Pe lângă protestatarii vechi, în Piaţa Sfatului, dar şi la Primărie, s-a mai format un grup de protestatari, de la Noua Dreaptă, care strigau sus şi tare că ei sunt „reala opoziţie”, şi care scandau împotriva întregii clase politice, nu doar a pedeliştilor. Grupul celor de la Noua Dreaptă a fost însă încercuit de jandarmi, la Primărie, astfel încât să protestatarii mai vechi şi cei de la Noua Dreaptă să nu se ia la bătaie. Mai mult, vineri seara, între cei de la Noua Dreaptă şi protestatarii dirijaţi de Maior se interpuseseră trei cordoane de jandarmi, în Piaţa Sfatului.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 21 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 43 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 28 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 13 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 10 ore
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°