CFR Cluj a fost învinsă fără drept de apel, scor 4-0, de formaţia croată Dinamo Zagreb, în primul amical cu un adversar valoros. Elevii lui Mandorlini au ratat trei ocazii mari de gol în partea a doua
Deşi în primul cantonament al iernii, clujenii au obţinut numai victorii, odată cu primul adversar mai valoros, trupa italianului Mandorlini a clacat ruşinos. Dinamo Zagreb s-a impus cu 4-0 în faţa unei echipe care în prima repriză a avut în componenţă jucători care foarte probabil în retur vor forma primul unsprezece.
Conform site-ului oficial al echipei, cea mai mare ocazie de gol a primei părţi i-a aparţinut lui Culio, al cărui şut a fost oprit de portarul advers, în timp ce în partea a doua, clujenii au ratat prin Kanyuka, Buş şi Nei. Iată echipa trimisă în teren în prima parte: Stăncioiu, Panin, Edimar, Alcantara, Cadu, Mureşan, E. Dică, Culio, N. Dică, Deac, Traore.
În repriza secundă, Mandorlini a trimis în teren formula: Nuno Claro, Tony, Kanyuka, Alcantara, Edimar, Dani, Mureşan, Culio, Peralta, Bud, Traore. Golurile au fost marcate în minutele 29,51, 68 şi 87.