Cine are timp şi cui îi arde, pe vremuri ca acestea, de analize retrospective? Un deceniu de la declanşarea operaţiunilor militare din Irak este un punct de reper care nu poate fi trecut cu vederea, decît cu riscul de a te rătăci. Oricît de incomodă şi de dificilă ar fi perspectiva critică, astăzi ştim că acele evenimente au contribuit la schimbarea lumii în care trăim într-o măsură mult mai mare decît 9/11, asaltul terorist asupra Americii.

Primul aspect izbitor al tuturor încercărilor de a pune istoria în perspectivă este faptul că "adevărurile de atunci" sunt mereu şi radical diferite de "adevărurile de astăzi". Cel de-al doilea este faptul că atît adevărurile de atunci, cît şi cele de astăzi suferă de grave malformaţii ideologice, sunt betegite de interese politice parohiale şi, de aceea, rămîn definitiv certate cu Adevărul. Astăzi, ştim că decizia de a folosi forţa militară cu scopul declarat de a-l înlătura de la putere pe Saddam Hussein, de a schimba radical structura de putere, precum şi instituţiile politice ale Irakului, a existat înainte şi în bună măsură independent de circumstanţele invocate la cald de Administraţia Bush pentru decizia de a merge la război. Încercarea de a acredita la ONU şi pe plan internaţional realitatea ameninţării cu armele de dis­trugere în masă care s-ar fi aflat în posesia regimului de la Bagdad s-a dovedit doar una dintr-un lung şir de erori strategice pe care echipa Bush jr. le-a făcut, fără să clipească. A doua a fost totala lipsă de pregătire pentru perioada post-militară a intervenţiei din Irak. Este stupefiant, astăzi ca şi acum un deceniu, să constaţi că o decizie politică de asemenea anvergură nu a avut pregătite soluţii nici măcar pentru cele mai evidente dintre problemele cu care SUA s-au confruntat, imediat după căderea regimului Saddam. Cum este posibil ca o mare putere să plece la război fără să ştie, în detali