Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătălie în PSD pentru şefia socialiştilor europeni

Publicat in Adevarul, miercuri 2 martie 2011 ·

Eurodeputatul social-democrat Adrian Severin intenţionează să candideze pentru şefia Grupului Socialist din Parlamentul European. PSD nu a luat o decizie în privinţa candidatului pe care îl va sprijini. Schimbarea liderului eurodeputaţilor PSD a stârnit controverse printre social-democraţi.

Eurodeputatul PSD Adrian Severin, care este în prezent unul dintre cei nouă vicepreşedinţi ai Grupului Socialist, îşi face deja campanie pentru şefia grupului, afirmă surse din PSD. Alegerile vor avea loc în ianuarie 2012 când actualul şef al grupului, Martin Schulz (Germania), ar urma să preia şefia Parlamentului European în locul lui Jerzy Buzek (Polonia, PPE).

Severin ar fi obţinut, iniţial, sprijinul socialiştilor italieni şi polonezi. Ulterior, aceştia i-au transmis că nu pot merge până la capăt în condiţiile în care Severin nu este sprijinit de colegii săi din PSD. Parlamentarii PSD nu au decis cu cine vor vota, dar colegii din străinătate au aflat, neoficial, că Severin este în dizgraţia grupului. Şansele lui de a obţine o susţinere din partea PSD par să fi scăzut, după ce liderul europarlamentarilor PSD, Viorica Dăncilă, a fost înlocuită luni cu o persoană mai apropiată de preşedintele Victor Ponta, europarlamentarul Cătălin Ivan. Schimbarea demonstrează o întărire a poziţiilor adversarilor lui Severin.

Cum şi-a enervat Severin colegii

Motivele pentru care eurodeputaţii PSD nu îl susţin pe Severin par a fi numeroase. El a criticat de mai multe ori conducerea PSD, ultima dată reproşând faptul că, deşi este vicepreşedinte al partidului, nu a primit din timp protocolul cu PNL. Mai mult, Severin a ieşit cu mai multe declaraţii în care cataloga drept justificate reproşurile lui Traian Băsescu la adresa Franţei şi Germaniei în scandalul Schengen. În plus, pesediştii consideră că nu vor obţine oricum şefia grupului, funcţie la care ar fi favorit austriacul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 24 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 53 minute
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°