Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga despre demisia lui Daniel Funeriu din PDL: „A procedat corect“

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat joi la Alba Iulia că fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a procedat corect atunci când şi-a făcut publică decizia de a demisiona din partid. Blaga a precizat că îi pare rău, totuşi, de fiecare coleg care părăseşte PDL.

”Suntem în prezent într-o perioadă de consolidare instituţională. În acelaşi timp respect dreptul la opinie al fiecărui coleg. Nu pot să nu văd, însă, că anumiţi colegi atacă partidul folosind retorica celor de la USL. Vom discuta lucrurile în interiorul partidului. În acest moment nu ştiu la ce concluzie vom ajunge”, a declarat Vasile Blaga.

Preşedintele PDL a evitat să declare dacă va susţine excluderea unui anumit membru care atacă partidul, dar a oferit ca exemplu pozitiv demisia lui Daniel Funeriu. ”Mi s-a părut mai corect ce a făcut Daniel Funeriu. Şi-a dat demisia, iar după o oră a anunţat că Mişcarea Populară trebuie să se transforme în partid. Este clar. Doreşte un alt drum, iar drumul său este Mişcarea Populară”, a spus Blaga.

În afară de Daniel Funeriu, poziţii critice la adresa PDL au fost exprimate în ultima vreme de Cristian Preda,

Teodor Baconschi şi Theodor Paleologu. De altfel, vicepreşedintele PDL, Alin Popoviciu, a afirmat recent că va propune excluderea celor trei din partid, la şedinţa Biroului Permanent Naţional de săptămâna viitoare.

Vasile Blaga a participat joi, împreună cu Sulfina Barbu, Andreea Paul şi Raluca Turcan, la Alba Iulia, la lansarea strategiei partidului în domeniul muncii şi protecţiei sociale.

Citiţi şi:

Vasile Blaga lansează la Alba Iulia strategia PDL în domeniul muncii şi protecţiei sociale

Consilier judeţean PDL din Alba găsit incompatibil de ANI. Firmele lui Gheorghe Iviniş au avut contracte cu Consiliul Judeţean

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 36 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 34 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă: Clotilde Armand cere tăierea de bani de la şcoli şi spitale pentru a 12-a oară în Consiliul Local

News.ro acum 2 ore
Liberalii de la Sectorul 1 spuns că, printr-o şedinţă extraordinară convocată joi, primarul Clotilde Armand „solicită pentru a 12-a oară rectificarea bugetului aprobat de Consiliul Local în 12 februarie”. „Ce propune Clotilde Armand? 230 de milioane

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°