Motoarele rachetei din misiunea Apollo 11, cu ajutorul căreia astronautul Neil Armstrong a reuşit să ajungă pe Lună în 1969 şi care zăceau pe fundul Oceanului Atlantic de peste 40 de ani au fost recuperate de pe fundul Oceanului Atlantic de Jeff Bezos, fondatorul site-ului Amazon. Acesta a făcut anunţul pe blogul său înainte să se întoarcă din expediţia care a adus la suprafaţă aceste motoare.
"Am descoperit o minune submarină - o incredibilă sculptură de motoare F-1 întrepătrunse, care spun povestea unui sfârşit violent şi exploziv, un fel de testament pentru programul Apollo", a scris Jeff Bezos. El a mai scris că numerele din seria de origine a motoarelor au dispărut în urma eroziunii, astfel că identificarea lor e dificilă, însă echipa sa va încerca să le restaureze.
"Obiectele în sine sunt magnifice. Am fotografiat foarte multe obiecte frumoase la faţa locului şi am recuperat multe piese", a adăugat Bezos.
Echipa sa deţine de acum suficient de multe componente pentru a expune cele două motoare care au zburat în spaţiu în cadrul misiunii Apollo 11, a mai anunţat fondatorul Amazon, iar restaurarea acestora va pune capăt procesului de coroziune.
"Vrem ca materialul să îşi spună propria poveste, mai ales despre întoarcerea în atmosferă, cu o viteză de 5.000 de mile pe oră (peste 8.500 kilometri pe oră) şi impactul care a urmat cu suprafaţa oceanului", a completat antreprenorul american.
Motoarele au fost reperate cu ajutorul unui sonar, la o adâncime de 4.267 de metri.