Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale din lume, a raportat pentru al patrulea trimestru un profit net de 309 miliarde de ruble (10,5 miliarde dolari), în creştere de opt ori faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, pe fondul revenirii consumului în Rusia şi Europa, potrivit NewsIn.
Profitul a depăşit media estimărilor analiştilor, de 212 miliarde ruble. În perioada echivalentă din anul precedent, profitul net a fost de 37,5 miliarde ruble. Veniturile au scăzut anul trecut cu 9%, la 2.990 miliarde ruble.
Exporturile către pieţele din Europa, grav lovite de criza economică, au crescut cu peste 19% în al patrulea trimestru, în timp ce cererea din Rusia a fost susţinută de revenirea economiei şi de iarna foarte rece.
Anul trecut, preţul mediu al gazului vândut de Gazprom în Europa a scăzut la 287,5 dolari/1.000 mc, faţă de 407,4 dolari în 2008, potrivit Gazprom.
Compania vinde gaz statelor europene pe baza unor contracte pe termen lung legate de preţul petrolului, dar a acceptat să-şi adapteze politica de preţ în prima parte a acestui an, în funcţie de cotaţia spot. Gaprom vrea să furnizeze 32% din necesarul de gaz al Europei în 2020, faţă de circa 25% în prezent.
Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale din lume, a raportat pentru al patrulea trimestru un profit net de 309 miliarde de ruble (10,5 miliarde dolari), în creştere de opt ori faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, pe fondul revenirii consumului în Rusia şi Europa, potrivit NewsIn.
Profitul a depăşit media estimărilor analiştilor, de 212 miliarde ruble. În perioada echivalentă din anul precedent, profitul net a fost de 37,5 miliarde ruble. Veniturile au scăzut anul trecut cu 9%, la 2.990 miliarde ruble.
Exporturile către pieţele din Europa, grav lovite de criza economică, au crescut cu peste 19% în al patrulea trimestru, în timp ce cererea di