Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Lupul paznic la oi în Turceni: Doi agenţi de pază au fost prinşi la furat din cariera pe care trebuia să o păzească

Publicat in Adevarul, luni 23 mai 2011 ·

Poliţiştii din Mătăsari au reţinut pe timp de 24 de ore, doi tineri, suspectaţi că au sustras dintr-o carieră minieră, mai multe role metalice şi dinţi de excavator. Din cercetări a rezultat faptul că suspecţii, ambii agenţi de pază, au sustras piesele metalice chiar din obiectivul pe care ar fi trebuit să îl păzească.

Lupul paznic la oi, aşa s-ar putea traduce isprava a doi paznici angajaţi să păzească bunurile dintr-o carieră minieră.

Astfel, ieri, în jurul orei 08:40, Poliţia Comunală Mătăsari a fost sesizată de către şeful de pază al obiectivului Cariera Jilţ Nord, despre faptul că pe platforma carierei, se află două autoturisme în care sunt încărcate materiale sustrase probabil din incinta unităţii.

Urmare a cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că cele două autovehicule aparţin lui G.V., de 24 ani, din comuna Văgiuleşti, respectiv lui T.R.V., de 23 ani, din comuna Bolboşi, ambii fiind angajaţi să asigure paza la Cariera Jilţ Nord.

Poliţiştii au continuat investigaţiile şi au constatat că cei doi tineri, în noaptea de 21 spre 22 mai, în timp ce efectuau serviciul de pază pe platforma carierei, în posturi diferite, au sustras 11 role metalice şi 36 dinţi cupă excavator. Le-au depozitat în autoturismele personale, urmând să le valorifice la un centru de colectare a deşeurilor feroase.

Piesele metalice, evaluate la suma de 4.000 lei, au fost restituite unităţii prejudiciate.

Poliţiştii au emis pe numele celor doi suspecţi, ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.

Astăzi, suspecţii vor fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea între

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°