A scrie un text coerent despre un film al lui Almodovar este cu adevarat o provocare. Pentru ca don Pedro este un artist al detaliului, care isi scrie singur scenariile, fiecare dintre acestea putand fi un model de coerenta. De aceea am ales, de data asta, sa va impartasesc cateva franturi, aparent disparate, dar care se auto-compun cu ajutorul parolei magice: Almodovar.

Privite cu detasare, ceea ce recunosc ca este teribil de greu, povestile lui Almodovar ar putea foarte bine sa constituie idei pentru telenovele. Sau pentru talkshow-uri populare. Cu toate acestea, regizorul spaniol face din ele opere de arta. De ce? Simplu, pentru ca poate!

Primul film de Almodovar pe care l-am vazut a fost „Hable con ella”. Mi-a placut atat de mult, incat mi-am procurat in aceeasi saptamana „Carne tremula” si „Todo sobre mi madre”, pe care le-am vazut la doua zile distanta unul de celalalt, in aceasta ordine. Fiecare dintre ele mi s-a parut, in timpul vizionarii, a fi cel mai bun „almodovar”.

Dar dupa doi ani a aparut „Mala educacion” care, la randul sau, mi s-a parut cel mai bun de pana atunci. Am revazut dupa cateva zile „Hable con ella” si m-am razgandit: acesta e „the best”.

Mai are vreun rost sa spun ca „Volver” mi s-a parut, deja previzibil, cel mai bun? Adevarul e ca o ierarhie a filmelor lui Almodovar este caduca. Toate, dar toate, sunt superlative. Iar superlativul nu mai suporta comparatii.

Actorii care joaca in filmele lui raman marcati pe viata de apartenenta la o familie virtuala. Ii revedem dupa aceea in alte filme, dar, inainte de a fi ei insisi, sunt „ai lui Almodovar”. O posibila explicatie ar fi accea ca don Pedro isi construieste personajele cu o minutiozitate de ceasornicar, du-pa care stie cum sa le puna in evidenta.

Este si cazul Penelopei Cruz, care ii datoreaza, poate mai mult decat altii