Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Conturi a găsit nereguli în cheltuirea banilor pe București-Constanța. Ce spune CFR SA

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

În urma unui control la compania care are în administrare infrastructura feroviară, Curtea de Conturi a descoperit că peste 10 milioane de euro din împrumutul acordat de banca Japoniei României pentru reabilitarea căii ferate dintre București și Constanța au fost cheltuite pe lucrări care nu erau prinse în memorandum.

”Cu ocazia verificării s-a constatat existența unei fapte pentru care există indicii că a fost săvârșită cu încălcarea legii penale, respectiv schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor provenite din finanțările rambursabile, prin utilizarea nelegală din împrumut a sumei totale de 10.655 mii euro”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Banii făceau parte dintr-un împrumut acordat de banca Japoniei României pentru reabilitarea căii ferate București-Constanța. Acordul de împrumut dintre Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională și România a fosst ratificat prin Legea 528/2001.

Cum a utilizat CFR SA banii? A cumpărat 18 mașini pentru întreținerea căii ferate, lucru care ”nu făcea obiectul acordului de împrumut”, după cum se arată în raportul pe 2010 al Curții de Conturi.

Potrivit CFR SA,”includerea în împrumut a achiziţiei de maşini grele de cale, destinate întreţinerii căii ferate a fost rezultatul negocierilor între autorităţile române (MFP şi CNCF CFR SA) şi JBIC, prealabile semnării Acordului de Împrumut. Achiziţia în cauză este stipulată în paragraful al doilea din Memorandumul privind angajarea şi negocierea împrumutului, aprobat de Guvernul României la data de 22.03.2001”.

De asemenea, potrivit companiei feroviare, organele de control au fost informate că nicio achiziţie finanţată din împrumut nu s-ar fi putut face fără a respecta procedurile ODA de achiziţii ale JBIC. Procedurile ODA prevăd utilizarea obligatorie de acreditive pentru plăţi la contracte, acreditive care sunt confirmate

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 36 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°