În ultimul timp se vorbeşte foarte mult despre privatizare şi mai puţin despre reindustrializare. Din păcate, până acum procesul de privatizare nu a fost un factor generator de reindustrializare ci, dimpotrivă, a contribuit la dezindustrializarea ţării şi la creşterea dependenţei economice. Dacă acest proces de privatizare continuă fără o viziune coerentă, fără a pune ceva în loc, fără atragerea de investiţii în scopul dezvoltării industriale, atunci economia României nu are niciun viitor. România nu poate să se dezvolte sustenabil fără să aibă o strategie centralizată pe termen lung de privatizare şi reindustrializare. De ce?

Pentru că s-a dovedit că economiile industrializate sau cele aflate într-un astfel de proces nu au cunoscut criza sau au fost mult mai puţin afectate decât cele în care industria are o contribuţie modestă la formarea PIB-ului. Astfel, pentru statele emergente (Brazilia, China, Turcia, India) care nu au fost afectate de criză, ultimul deceniu a fost unul al industrializării. În schimb, în UE, care se află în criză în ultimii ani, s-a manifestat un proces de dezindustrializare moderată, ponderea industriei în PIB scăzând de la o medie de 23,1% în 1998 la 15,6% în prezent. Dar această diminuare a sectorului industrial în ţările care au ajuns la o anumită dezvoltare industrială s-a concretizat prin renunţarea la sectoarele neperformante sau în delocalizarea către ţările emergente în vederea obţinerii de rentabilităţi mai mari şi fără afectarea industriilor conexe.

Astfel, ţările care au înregistrat cele mai mici scăderi - ca Germania, Cehia, Polonia, Austria - au rezistat mult mai bine la presiunea crizei. De aceea, trebuie ca politicile industriale să devină primordiale (aşa cum observă şi Rodrik - 2009), la nivel european reindustrializarea fiind deja un obiectiv important al Strategiei Europa 2020, având ca scop creşterea ponde