Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţetă de criză

Publicat in Jurnalul, marți 25 noiembrie 2008 ·

Criza se aşază nepoftită la masa noastră. Consumul de vin, de apă îmbuteliată, dar şi al altor produse înregistrează scădericontinue. În schimb, în mod paradoxal, nu scad vânzările la produsele bio, chiar dacă sunt scumpe.

Francezii mănâncă mai puţine lactate, dar mai multe conserve. Vinul şi apa îmbuteliată sunt rezervate meselor festive. Totuşi, la legume şi fructe, cererea este constantă. Şi, în mod neaşteptat, mai ales în perioade de criză, vânzările la produsele bio nu au scăzut. De fapt, aceste tendinţe se observă în majoritatea ţărilor Uniunii Europene.

MARFĂ BUNĂ CU BANI PUŢINI

Specialiştii suntînsă de părere că trebuie să facem o schimbare în modul nostru de a ne hrăni. Este practic o cursă care are ca deviză: cu bani puţini, alimente dintre cele mai bune. În aceste condiţii, destinaţia preferată sunt magazinele care promit cele mai mari reduceri. Dar, atenţie, tocmai aici s-ar putea să respectaţi cel mai puţin deviza de mai sus. Pentru că nu-i nici un secret pentru nimeni că multe alimente ieftine sunt produse din materii prime îndoielnice. Asta presupune să citim cu şi mai multă grijă eticheta fiecărui produs luat de pe raft. Iar în cazul multor produse, valoarea lor nutritivă poate fi îmbunătăţită acasă, adăugându-le legume sau carne, atunci când le preparăm.

Se estimează că o treime din alimentele cumpărate ajung la pubelă. Concluzia este evidentă: stop risipei! Adică e timpul să cumpărăm strict ceea ce avem nevoie, respectând termenele de valabilitate. Nutriţionistul francez Jean-Michel Cohen consideră că, atunci când nu mâncăm un aliment, îl putem congela pentru a-l consuma mai târziu.Specialistul merge mai departe, spunând că un rest de salată de roşii de la masa de prânz poate foarte bine să fie folosită la o supă de legume sau la prepararea unui sos. Fructele pe care nu le mai mâncăm pentru că sunt prea coapte pot fi f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 35 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 35 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 23 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°