Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficial britanic citat de BBC: Rusia, implicata in asasinarea lui Litvinenko

Publicat in Romania Libera, marți 8 iulie 2008 ·

Rusia a fost implicata in asasinarea fostului agent KGB si critic al Kremlinului, Aleksandr Litvinenko, la Londra, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate britanice, citate luni de BBC, transmite Mediafax.

Potrivit unui oficial de rang inalt citat in emisiunea Newsnight a postului de televiziune BBC, exista "indicii foarte puternice ca a fost o actiune de stat".

Acuzatiile survin in aceeasi zi in care premierul britanic Gordon Brown s-a intalnit cu presedintele rus Dmitri Medvedev pentru prima data de la preluarea mandatului prezidential de catre acesta, la 7 mai.

Discutiile in cadrul Summitului G8 din Japonia au reprezentat o incercare de detensionare a relatiilor, deteriorate de la uciderea lui Litvinenko in 2006.

Moscova si Londra au stabilit relatii cordiale dupa ce predecesorul lui Medvedev, Vladimir Putin, a venit la putere in 2000. Acestea s-au deteriorat insa dupa ce Rusia a acuzat Marea Britanie ca gazduieste inamici politici ai Kremlinului - pe afaceristul autoexilat Boris Berezovski si pe liderul rebelilor ceceni Ahmed Zakaiev.

Relatiile intre cele doua tari au atins cel mai tensionat nivel, dupa Razboiul Rece, cand Rusia a refuzat sa il extradeze pe fostul agent de securitate Andrei Lugovoi, acuzat ca l-ar fi otravit pe Livinenko la Londra, in urma cu aproape doi ani.

Rusia neaga puternic orice implicare in aceasta crima refuzand extradarea lui Lugovoi deoarece Constitutia nu permite extradarea propriilor cetateni.

Potrivit BBC, serviciile ruse de securitate, FSB, au beneficiat in timpul mandatului lui Putin de mult mai multa autonomie decat alte servicii straine de spionaj.

"Suntem ferm convinsi ca dosarul Litvnenko are puternice implicatii la nivelul statului", potrivit sursei.

Potrivit aceleiasi emisiuni, serviciile secrete britanice susp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 7 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 11 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 10 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Irina Begu, eliminată de Danielle Collins, în optimi la Roma

News.ro acum 7 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Begu a fost învinsă de sportiva americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, scor 6-0, 6-3. Meciul a durat 67 de

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

VIDEO Ruşii continuă ofensiva în Harkov: Zeci de aşezări ucrainene sunt sub focul artileriei inamice, 6.000 de persoane au fost evacuate, zeci de kilometri pătraţi au fost cuceriţi în doar câteva zile

HotNews acum 9 ore
Aproximativ 30 de localităţi din nord-estul Ucrainei sunt sub tirul armatei ruse, care îşi continuă noua ofensivă în regiunea Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi în doar câteva zile şi de unde au fost evacuate în jur de 6.000 de persoan

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 8 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Vremea

București
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°