Cei mai mulţi dintre aceştia sunt copii cu vârsta pâna la 4 ani.
Potrivit datelor statistice prezentate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov în intervalul 29 noiembrie-5 decembrie, 1.466 de braşoveni s-au îmbolnăvit de viroze respiratorii, iar 27 au fost internaţi pentru a primi îngrijiri medicale. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt copiii mici, cu vârsta până la 4 ani.
Tot de viroze respiratorii s-au îmbolnăvit şi 395 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani, 220 de tineri cu vârsta între 15 şi 29 de ani. Cele mai puţine persoane care au avut viroze au fost bătrânii peste 65 de ani, în număr de 73.
Numărul de pneumonii înregistrat în ultima săptămâna este de 384, iar 74 de persoane au ajuns la spital. Cei mai mulţi braşoveni care s-au îmbolnăvit au fost tot copii cu vârsta până la 4 ani, urmaţi de persoane adulte cu vârsta cuprinsă între 30 şi 64 de ani.
În ultima săptămână, nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu gripă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: