Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Captură impresionantă de ţigări după o urmărire în trafic a trei contrabandişti suceveni

Publicat in Adevarul, duminică 11 septembrie 2011 ·

În cele două autoturisme urmărite de poliţiştii de frontieră a fost descoperită cantitatea de 74.950 pachete de ţigări, marca Jing Ling, Viceroy şi Doina, de provenienţă ucraineană şi R. Moldova. Doar Viorel Ţ., în vârstă de 30 de ani, din localitatea Vicovu de Jos, a fost prins de poliţişti.

Ieri, poliţiştii de frontieră suceveni, în cooperare cu Inspectoratul Vamal din cadrul DRAOV Iaşi, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări. Aceştia au depistat în trafic două autoturisme, mărcile Mercedes şi Mitsubishi, în care se aflau trei persoane, însă şoferii nu au oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor de frontieră. După o urmărire în trafic a celor două autoturisme, poliţiştii de frontieră au reuşit să le blocheze, însă cei trei au abandonat maşinile şi au fugit înspre localitatea Frătăuţi.

„În urma acţiunii poliţiştilor de frontieră, a fost reţinut Viorel Ţ., în vârstă de 30 de ani, domiciliat în localitatea Vicovu de Jos. Deoarece în cele două autovehiculelor erau ţigări de contrabandă, s-a luat măsura conducerii persoanei şi a maşinilor la sediul Sectorului PF Vicov, unde, în urma inventarierii, a fost descoperită cantitatea de 74.950 pachete de ţigări, marca Jing Ling, Viceroy şi Doina, de provenienţă ucraineană şi R. Moldova“, a precizat comisarul Dănuţ Strugaru, ofiţerul de relaţii cu publicul al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.

Tânărului i s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui drept de conducere a fost suspendat.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 449.700 lei, a fost confiscată de către poliţiştii de frontieră suceveni, iar cele două autovehicule, în valoare de aproximativ 20.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 7 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 10 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 5 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°