Ca în fiecare an după 1 octombrie, Clujul îşi schimbă faţa pentru că începe şcoala pentru studenţi. Merită atenţia noastră a tuturor, deoarece ne aflăm în faţa unui adevărat fenomen social cu care ne-am obişnuit şi pe care nu-l mai percepem la dimensiunile reale.

Din punct de vedere statistic, există controverse: legendele dau, rotund, un număr de o sută de mii de studenţi pentru întregul centru universitar, adică aproape o treime din populaţia oraşului, ceea ce este enorm; presa locală invocă o cifră, cu nimic mai impresionantă, de optzeci de mii, câtăvreme INS (Institutul Naţional de Statistică) alocă oraşului circa şaizeci de mii de studenţi. Curios, tocmai ultima cifră, cea oficială, pare cea mai puţin credibilă, câtăvreme, doar cumulând cifrele declarate public de UBB (peste patruzeci de mii) şi Universitatea Tehnică (peste douăzeci de mii), trecem lejer peste această cifră, nesocotind celelalte universităţi de stat şi pe cele private. Dar cu numărătorile româneşti suntem deja obişnuiţi, nu ne mai miră nimic, deşi ne interesează să ştim exact aceste date. Din această cifră, tot estimativ, în jur de 20% (în orice caz sub 30%), sunt clujeni, adică „băştinaşi". Luând ca reper rezonabil borna de optzeci de mii şi scăzând ce e de scăzut, o socoteală simplă ne arată că, teoretic, au intrat în oraş deodată (şi trăiesc aici minim nouă luni) în jur de şaizeci de mii de oameni, aproape dublu decât întreaga populaţie a oraşului Dej, semnificativ peste municipiul Turda sau că s-a mutat la Cluj tot Zalăul şi încă vreo câteva comune.

Tot informaţii din presa locală spun că această comunitate studenţească (un oraş în oraş) ar aduce cu sine anual circa 400 milioane de euro, o cifră copleşitoare şi o sumă mai mare chiar decât bugetul Primăriei. Este evident însă că influenţa acestui macrogrup nu e doar demografică sau financiară, deşi, inevitabil, de aici se porn