Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Spală parbrize pentru a-şi îngriji bunica

Publicat in Adevarul, luni 8 iunie 2009 ·

Când are puţin timp liber visează să devină fotbalist celebru. E nelipsit de pe stradă, chiar dacă are febră. La doar 12 ani iese la semafoare, indiferent de vreme.

Adi este un copil de numai 12 ani care n-a aflat niciodată cum e să stai într-o bancă la şcoală. Asta nu pentru că nu şi-ar fi dorit, ci pentru că nu a putut. Părinţii au murit cu mulţi ani în urmă, singura rudă care i-a mai rămas aproape fiind bunica lui. Bătrâneţile şi boala acesteia l-au transformat în scurt timp pe Adi în capul micii lui familii. „Trebuie să aduc bani în casă, altfel n-avem ce mânca. Şi eu aş mai putea răbda, dar bunica e bolnavă şi i se face rău. Şi nu ştiu ce m-aş face fără ea. Trebuie să o îngrijesc ca să mai stea cu mine până mai cresc şi eu un pic. N-am decât 12 ani acum“, spune Adi.

Nici ploaia şi nici vântul nu-l trimit acasă. „A fost frig şi a plouat zilele astea, nu a ţinut vremea cu mine. Dar ce să fac, m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute, am strâns din dinţi şi am răbdat. Am făcut geamuri chiar şi pe vremea asta, pentru că nu strânsesem niciun ban şi nu aveam cu ce să mă duc acasă şi nici mâncare nu mai aveam. Am răcit, am făcut şi febră, dar îmi trece mie, că doar sunt băiat mare“, spune Adi cu optimism, abia trăgându-şi nasul înfundat.

Visează cu ochii deshişi

Adi visează cu optimism să fie un fotbalist renumit. „Nu am timp de joacă, dar îmi place să dau goluri. Mă gândesc la marii fotbalişti şi-mi închipui cum ar fi să fiu şi eu aşa, cât de mult aş putea să-mi ajut bunica. Oare m-o ajuta şi pe mine Dumnezeu să ajung mare?“, se întreabă copilul.

Pentru că oamenii îi dau bani, câştigă mult mai mult decât un om cu un serviciu obişnuit. „Altceva ce să fac, am doar 12 ani. Iar când aş ajunge să pot munci undeva, cine m-ar primi? Şi nici nu ştiu cât aş câştiga, salariile sunt mici şi nu ştiu dacă m-aş putea descurca“, recunoaşte băiatul, conştient c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 27 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 24 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 23 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 18 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 37 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°