Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTE anti-Băsescu, ziua a doua. La Cluj protestează şi miercuri peste 50 de persoane, iar la Timişoara au ieşit în stradă doar trei

Publicat in Gandul, miercuri 22 august 2012 · ·

Peste 50 de persoane protestează, miercuri, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca faţă de decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, în timp ce la Timişoara protestul a fost anulat deoarece la ora anunţată pentru desfăşurarea acestuia doar trei oameni erau în Piaţa Operei.

La Cluj, oamenii s-au adunat, miercuri seară, în Piaţa Unirii, având asupra lor steaguri tricolore şi afişe cu inscripţiile: "Jos Băsescu”, "Băsescu preşedinte ilegitim”, "Cui îi e frică de Mona Piniceru?”, "Monarhia salvează România”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestarii scandează "Vrem demisia”, "Jos Băsescu”, "Jos dictatorul, cere poporul”, "Jos CCR”, "CCR în România a furat democraţia”, "Băsescu nu uita, Gherla este casa ta”, "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul”, "Marinarul ticălos, jos, jos, jos" etc.

Persoanele prezente la manifestare au redactat o petiţie-sesizare şi au început să strângă semnături prin care cer Parlamentului să sancţioneze Curtea Constituţională pentru decizia de invalidare a referendumului, deoarece a fost luată "fără o justă judecată şi fără nicio expertiză".

"Parlamentul conduce România. Suntem în cadrul unui grav viciu de procedură din cauza relei credinţe comise de CCR referitoare la referendum. Suntem în faţa unui act judecătoresc grav viciat în care s-a desconsiderat şi s-a ignorat votul a 7,4 milioane de electori. Parlamentul trebuie să discute în plen sancţionarea CCR pentru că a decis invalidarea referendumului fără o justă judecată şi fără nicio expertiză", se arată în document.

Mitingul nu este autorizat şi va fi reluat joi, de la ora 19.00.

La Timişoara, doar trei persoane s-au prezentat, miercuri după-amiază, în Piaţa Operei, la un protest anunţat de revoluţionari împotriva revenirii preşedintelui Traian Băsescu la Cotroceni.

Protestul revoluţionarilor ar fi trebuit să înceapă după la o

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°