Cînd mergi cu maşina de la Copenhaga spre aeroport, pe partea stîngă încep să defileze la un moment dat cîteva clădiri noi şi impunătoare, care au însă un paradoxal aer de părăsit. Paradoxul se rezolvă rapid cînd realizezi că este vorba despre laboratoarele Ericsson şi ale altor mari firme de telefonie mobilă pe care statul danez a încercat să le atragă în zonă prin concesionarea gratuită (sau ceva de genul acesta) a unor terenuri convenabile. Acum, la doar cîţiva ani de la construire, toate aceste firme au fost nevoite să concedieze mii de oameni, iar aceste bastioane ale viitorului sugerează mai mult o glorie trecută. Nu soarta companiei Ericsson mă preocupă însă pe mine şi nici grija pentru viitorul telefoniei mobile; ceva îmi spune că o vor scoate la capăt şi una, şi alta... S-a întîmplat totuşi ceva interesant, cu o semnificaţie mai generală, ceva ce merită o privire dilematică. În urmă cu doar cîţiva ani, Ericsson era în Suedia, de pildă, un fel de Caritas al bursei. Oamenii îşi investeau economiile în acţiuni a căror valoare creştea sistematic şi nu avea cum să nu crească şi pe viitor. Doar că exact cînd trebuia să urmeze un nou boom, acţiunile au căzut de la peste 30 la sub 1: investiţiile uriaşe într-o nouă generaţie tehnologică nu au fost urmate de cumpărările masive prevăzute. Ce s-a întîmplat? Foarte simplu spus, ca să înţeleagă şi un profan ca mine, oportunităţile oferite de noile tehnologii nu au fost utilizate în masă de către public,

aşa cum s-a prevăzut. Mai mult decît atît, tinerii au "deturnat" telefonia mobilă pentru a-şi trimite mesaje de-a lungul unor reţele de prieteni sau pentru a folosi aparatele ca pe nişte jucării mult sub nivelul de performanţe tehnice de care acestea erau capabile. Internetul pe mobil, transmiterea de poze color dintr-un colţ în altul al lumii şi alte minunăţii de care sînt capabile aceste scule performante