Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Flămânzi” după bani europeni. Proiecte de 835 de milioane pentru bani de două ori mai puțini

Publicat in Adevarul, vineri 23 decembrie 2011 ·

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a prezentat la final de an 2011 situația proiectelor depuse, aprobate, finanțate și finalizate prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Datele emise de ADR Vest arată că interesul pentru bani europeni este enorm, fiind scrise de două ori mai multe proiecte decât sunt bani disponibili.

Din regiunea de dezvoltare Vest fac parte județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Prin programul Operațional Regional au fost alocate regiunii Vest 416 milioane de euro. Proiectele depuse au o valoare totală de 835 de milioane de euro, depășind suma alocată cu 200 la sută. Din cele 416 milioane de euro disponibile, 352 au fost deja contractate, însă doar 94 de milioane s-au plătit.

Dezvoltare urbană: 142 de milioane de euro

Cei mai mulți bani au fost alocați dezvoltării urbane, 140 de milioane de euro. Pe această axă au fost depuse proiecte de 142 de milioane de euro, fiind contractate 83 de milioane. Unul din proiectele realizate pe această măsură este Parcul Rozelor din Timișoara, un proiect de peste un million de euro.

Drumuri: 88 de milioane de euro

Unul din cele mai căutate domenii de investiții a fost domeniul drumurilor. Aici sunt disponibile 88,84 de milioane de euro, fiind depuse proiecte în valoare de 283 de milioane, fiind depășită alocația cu peste 300 la sută. Printre altele, pe această măsură au fost realizate: centura orașului Ineu, centura Buziașului, dar și două drumuri județene din Timiș.

Ambulatorii: 17 milioane de euro

Un domeniu de investiții din Programul Operațional Regional foarte căutat este și domeniul ambulatoriilor, pentru care sunt disponibile 17,59 milioane de euro și s-au depus proiecte de 48 de milioane de euro, realizându-se 13 ambulatorii de specialitate, printre care cele de la Victor Babeș și Clinica Maxilo Faciale Timișoara.

Uniunea Europeană

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 52 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 11 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 37 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 26 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 13 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 56 minute
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°