Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consultanţă financiară de la Lufthansa, pentru construirea aeroportului privat din Adunaţii Copăceni

Publicat in Adevarul, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Compania Infra Group, controlată indirect de omul de afaceri Nelu Iordache, a încheiat un contract de consultanţă financiară cu o flilală a Lufthansa pentru construirea aeroportului privat de la Adunaţii Copăceni din judeţul Giurgiu, investiţie estimată la 200 milioane de euro, relatează Mediafax.

Lufthansa Consulting a fost înfiinţată în 1998 şi asigură servicii şi soluţii la nivel mondial în industria transportului aerian, fiind o filială independentă a Lufthansa Aviation Group.

Aeroportul privat va acoperi o suprafaţă de 255 de hectare şi va necesita o investiţie estimată la 200 milioane euro. Aerogara va fi proiectată să deservească aeronave de categoria C, destinate pentru zboruri pe distanţe scurte şi medii în spaţiul european şi în statele vecine cu acesta.

Durata proiectului va fi de aproximativ 30 de luni de la obţinerea autorizaţiei de construcţie, a anunţat miercuri Infra Group.

Infra Group a fost înfiinţată la începuitul anului 2010 şi asigură servicii de handling pasageri, rampă şi cargo în cadrul aerogărilor Henri Coandă din Otopeni, George Enescu din Bacău şi aeroportul din Sibiu, deservind peste 400 de zboruri lunar.

Totodată, compania oferă şi servicii de catering pentru companile care operează pe aeroporturile Henri Coandă şi Georghe Enescu, precum şi servicii de ticketing la aeroportul din Sibiu. În plus, compania se ocupă de implementarea construcţiei aeroportului privat de la Adunaţii Copăceni. Infra Group este controlată de Nelu iordache prin intermediul firmelor Romstrade şi Blue Air.

Din grupul de firme controlat de Nelu Iordache fac parte mai multe companii, cele mai importante fiind Romstrade şi operatorul aerian low cost Blue Air. Potrivit lui Răcaru, afacerile consolidate ale grupului s-au situat în 2011 la aproape 500 milioane euro, de la 400 milioane euro în anul anterior.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 44 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 22 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 3 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°