Gazprom negociaza stabilirea unei noi rute a gazoductului South Stream, ce ar putea ocoli Austria, a anuntat cotidianul rus Kommersant, conducta trecand din Rusia catre Uniunea Europeana, strabatand Marea Neagra, si apoi prin Serbia si Slovenia catre nordul Italiei.
Presedintele Gazprom, Alexei Miller, a primit deja sprijin din partea presedintelui Sloveniei, Danilo Turk, si primului ministru Janez Jansa, informeaza Kommersant monitorizat de NewsIn.
"Anuntul public al acestor negocieri este menit a arata Austriei, ale carei relatii cu Gazprom au devenit tensionate, ca South Stream ar putea trece pe langa aceasta tara", precizat cotidianul rus.
OMV a precizat ca nu exista tensiuni intre cele doua companii.
Conducta South Stream va avea o lungime de 3.300 kilometri (din care 900 de kilometri pe sub mare), cu o capacitate totala anuala de aproximativ 30 miliarde metri cubi, si va deveni operationala in 2013.
Aceasta conducta, ce este operata de catre gigantul rus Gazprom si de grupul italian Eni, va porni din Rusia, mergand pana in Bulgaria, unde se va ramifica. Conform planurilor initiale, ramura nordica va continua catre Serbia, Ungaria si Austria, iar cea sudica va trece prin Grecia catre Italia. Gazprom negociaza stabilirea unei noi rute a gazoductului South Stream, ce ar putea ocoli Austria, a anuntat cotidianul rus Kommersant, conducta trecand din Rusia catre Uniunea Europeana, strabatand Marea Neagra, si apoi prin Serbia si Slovenia catre nordul Italiei.
Presedintele Gazprom, Alexei Miller, a primit deja sprijin din partea presedintelui Sloveniei, Danilo Turk, si primului ministru Janez Jansa, informeaza Kommersant monitorizat de NewsIn.
"Anuntul public al acestor negocieri este menit a arata Austriei, ale carei relatii cu Gazprom au devenit tensionate, ca South Stream ar putea trece pe