Ieşit din arestul preventiv prin decizia de punere în libertate provizorie sub control judiciar, Gigi Becali s-a avântat fără să clipească în ipostaza dragă inimii sale: cea de actor mediatic.

Omul de afaceri s-a remarcat de-a lungul timpului prin nevoia sa de a-şi da cu părerea pe toate posturile TV existente în România postdecembristă, despre toate subiectele - de la aşezarea lui Iisus pe cruce până la teoria relativităţii - şi în toate împrejurările: în halat de casă, amintind de o matroană la menopauză, la volanul maşinii sale scumpe, mulgând didactic oile sau zvârlind din picioare pe ringul de dans.

De la Caragiale ştim că românul are vocaţia de a-şi expune opiniunile, suferind astfel de o trăncăneală fără sfârşit.

Nu toţi românii proprietari de păreri au posibilitatea de a şi le expune în faţa naţiunii. Cei mai mulţi se mulţumesc să le facă publice doar nevestelor cu părul pe bigudiuri, tovarăşilor de bodegă sau celor întâlniţi în cale, prinşi de un nasture şi asfixiaţi de duhoarea gurii neîngrijite.

Gigi Becali e un om cu bani. Şi în România postdecembristă, oamenii cu bani au şi acest avantaj: de a putea să-şi dea cu părerea la televizor, alăturat celui de a-şi cumpăra o târfuliţă de lux sau de a-şi face un ziar.

Aceasta e explicaţia trăncănelii nesfârşite a lui Gigi Becali pe toate posturile TV.

Dacă n-ar avea bani, Gigi Becali şi-ar da cu părerea cel mult în bodegile din Pipera.

Cele două săptămâni de arest preventiv au fost pentru Gigi Becali două săptămâni de post la trăncănit.

Nimic surprinzător în faptul că, o dată ieşit din arest, în loc să meargă la Prohod, cum se smiorcăia în faţa instanţei, s-a lansat în conferinţe de presă ad-hoc, una dintre ele atingând absurdul prin ţinerea ei pe şanţ, în faţa Reşedinţei cu porţi aurite în stil kitsch.

Spre uluirea subsem