Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au ajuns românii să dea zeci de milioane de euro ca „să înveţe strategie“ din Starcraft sau World of Warcraft

Publicat in Ziarul Financiar, marți 23 noiembrie 2010 ·

Afacerile unora dintre distribuitorii de jocuri video s-au majorat cu 30% de la începutul anului, pe o piaţă care se duce către 18 milioane de euro în acest an "încurajată" de numărul tot mai mare de români care preferă să-şi ocupe timpul în faţa calculatorului, reducând astfel bugetul alocat ieşirilor în oraş.

În lumea jocurilor există o regulă frecvent amintită de managerii din domeniu şi aplicată riguros când vine vorba de strategie. "Regula celor 20 de procente. Practic, 80% din piaţă este aceeaşi, indiferent de ţara despre care vorbim, şi doar 20% diferă", spunea într-o discuţie cu revista BUSINESS Magazin Spiros Jamas, şeful companiei greceşti CD Media, care distribuie jocuri în Grecia, Bulgaria, Cipru, fostele ţări iugoslave şi România, prin Best Distribution, şi a inaugurat o filială şi în Turcia în urmă cu două luni, numită Vivida.

O componentă a celor 20 de procente aplicate pieţei româneşti ar fi faptul că locuitorii sunt mai rezistenţi la dificultăţi şi la criză, având atitudinea "e dificil, dar mergem mai departe".

Tradusă în industria jocurilor, această diferenţă a însemnat o creştere de peste 5% a afacerilor, până la 17 milioane de euro anul trecut şi va aduce şi în 2010 un nou avans, piaţa urmând să depăşească 18 milioane de euro, cifră care include doar jocurile, nu şi consolele de jocuri. Practic, în faţa condiţiilor economice dificile, românii au preferat să reducă printre altele din cheltuielile cu ieşirile în oraş sau cu vacanţele şi cu divertismentul în general şi au preferat să petreacă mai mult timp acasă şi să compenseze prin jocuri. "Un joc de 50-60 de euro poate părea scump. Dar când te gândeşti că poţi să-ţi ocupi timpul cu el chiar şi câteva luni, fără să mai ieşi aşa des în oraş, parcă nu mai pare atât de costisitor", susţine Jamas. Tendinţa a adus pentru Best Distribution o creştere chiar mai mare, de 30%, cif

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 8 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°