Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calificare profesională pentru deţinuţi

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

În cadrul a trei penitenciare vor fi înfiinţate ateliere de tâmplărie, frizerie, zidărie, brutărie şi seră de legume eco unde deţinuţii au ocazia să se califice într-una dintre meseriile din aceste domenii.

Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană (CRED) a demarat la 1 iulie 2010, proiectul „Economia Socială - O nouă provocare în inserţia pe piaţa muncii a deţinuţilor”.

Proiectul se desfăşoară în 3 regiuni de dezvoltare – Bucureşti-Ilfov, Sud-Est şi Sud-Muntenia – pe o perioada de 3 ani şi vizează 356 de deţinuţi. Valoarea sa totala este de 13.902.795 lei şi este implementat în parteneriat cu Penitenciarul de Femei Târgşor, Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti, Penitenciarul Brăila, S.C. Monoprix SRL - Brăila, European Think Tank Pour la Solidarité - Belgia.

Va creşte stima de sine a deţinuţilor

Astfel, vor fi create, în cadrul celor 3 penitenciare, 6 ateliere productive, respectiv brutarie, bucătărie, seră legume eco, atelier tâmplărie PVC, frizerie, zidărie. În aceste ateliere un număr de 356 de detinuţi vor putea obţine calificări CNFPA în meseriile – brutar, bucătar, legumicultor, frizer, zidar, tâmplar PVC.

"Sesiunile de dezvoltare personală şi cele de consilere vocatională vor duce la creşterea competenţelor sociale şi a stimei de sine a celor 356 de deţinuţi vizaţi, în vederea facilitării inserţiei pe piaţa muncii", a spus Corina Atanasiu, coordonatorul Centrului de Economie Socială din Regiunea Bucureşti-Ilfov.

Pregătire specială pentru personalul din penitenciare şi ONG-uri

Proiectul vizează şi stimularea parteneriatului public-privat şi colaborarea între firme, ONG-uri şi penitenciare, fiind creat în acest sens un Centru de Economie Socială pentru inserţia pe piaţa muncii a persoanelor aflate în detenţie. Acest centru va realiza o hartă a oportunităţilor de an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver, despre care şeful statului susţine că este foarte important pentru români. „Obiectivul nostr

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 29 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 24 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°