Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bacalaureanzii” au dat ochii cu profesorii din comisii

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 7 iunie 2011 ·

Elevii au avut emoţii dar nu au încercat să copieze, întrucât examenul oral era fără miză din cauza calificativelor care nu afectează în niciun fel media finală

Prima zi de Bacalaureat a început cu emoţii pentru absolvenţii de liceu. La examenul din acest an s-au înscris 4.291 de elevi, din care 4.175 sunt din absolvenţi ai promoţiei 2011, iar 116 sunt restanţieri. Examenul a început la ora 7.30, când profesorii din comisii au intrat în centrele de examen, unde au multiplicat biletele pentru prima probă: evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Elevii au intrat în săli în funcţie de programarea alfabetică, începând cu ora 08.00. „Am învăţat destul de mult, mi-am făcut notiţe, mi-am structurat materia şi cred că o să fac faţă. Am emoţii şi sper să nu mă bâlbâi”, ne spune o absolventă de la „Unirea”.

Ţinuta nu a fost obligatorie, dar elevii nu au riscat ca profesorii examinatori să-şi facă o impresie proastă. „Prima impresie contează şi nu vreau să fiu înţeles greşit doar din cauza vestimentaţiei”, ne spune un elev, îmbrăcat şi el la costum.

Conform datelor oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, până la orele 15.00 intraseră în sălile de evaluare 47% din totalul de înscrişi, adică 2.033 de elevi. Printre elevii care s-au înscris se numără şi şase cazuri speciale, dintre care doi condamnaţi din Penitenciarul Codlea. „Aceştia vor susţine probele cu o comisie specială, atât în penitenciar, cât şi în Liceul Teoretic din Codlea”, a declarat Vasilica Diaconu, inspector general adjunct IŞJ.

Elevii prinşi copiind la bac vor fi sancţionaţi cu suspendarea pentru următoarele două sesiuni de examen.

Bacalaureatul 2011 a început ieri cu proba de evaluare a

competentelor lingvistice de comunicare orala în limba română,

mai bine de 2.000 de candidaţi fiind evaluaţi în prima zi de ex

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°