Lionel Barber, editorul cotidianului de prestigiu Financial Times, estimeaza ca, in urmatorul an, cele mai multe site-uri de stiri vor introduce accesul cu plata la materialele publicate. Intr-un interviu acordat The Guardian, el a explicat ca una dintre principalele provocari cu care se confrunta furnizorii de stiri este construirea de platforme online cu plata, care sa ii taxeze pe cititori fie in functie de numarul de stiri accesate, fie sa le asigure acces integral pe baza unui abonament.
"Cum vor functiona platile online si ce venit pot asigura? Nu se stie inca (...) Dar sunt convins ca, in urmatoarele 12 luni, aproape toate organizatiile furnizoare de stiri vor introduce taxe pentru continutul lor", a spus Lionel Barber.
In ultimele luni, mai multi reprezentanti media au sugerat ca industria ziarelor are nevoie de o modificare semnificativa a modelului de business. La inceputul acestei luni, in statiunea americana Sun Valley, a avut loc reuniunea anuala a magnatilor media, ce a fost dominata de dezbateri pe tema continutului distribuit contra cost. Este o problema arzatoare in aceasta industrie, confruntata cu scaderea veniturilor din publicitate si cu lipsa unor solutii general acceptate de monetizare a continutului pe Internet.
New York Times intentioneaza sa introduca un sistem de abonamente pentru continutul pe care il distribuie online in circa o luna. Se are in vedere un tarif lunar de 5 dolari, potrivit Financial Times, care cita un sondaj al publicatiei. Abonatii editiei tiparite au fost chestionati daca ar fi dispusi sa plateasca un tarif redus, de 2,5 dolari pe luna, pentru a accesa continutul online.In luna mai, Rupert Murdoch declara ca se asteapta ca site-urile ziarelor din portofoliul News Corporation sa introduca taxa pe continut in decurs de un an, precizand ca site-urile gratuite ale ziarelor sunt "un model de busin