Preşedintele Senatului a ţinut o conferinţă la Palatul Parlamentului în care adus lămuriri privitor la funcţionarea PNL în cadrul USL. Printre problemele atinse au fost iniţiativele legislative ale PNL şi criticile aduse de parlamentarii liberali la adresa PSD.
Crin Antonescu a declarat că şedinţele USL nu au deloc un caracter extraordinar, fiind organizate la începutul fiecărei săptămâni. Conform preşedintelui Senatului, ele beneficiază de participarea unor înalţi reprezentanţi ai PNL. Astfel, în fiecare săptămână, preşedintele partidului, prim-vicepreşedintele, secretarul general, miniştrii liberali, liderii grupurilor din Parlament şi vicepreşedinţii executivi se alătură omologilor social-democraţi. Preşedintele Senatului a precizat că în acest moment acţiunile comune în plan guvernamental şi parlamentar se desfăşoară normal, deşi în această săptămână nu a avut loc o reuniune oficială a USL.
Antonescu a afirmat că parlamentarii PNL nu mai pot avea iniţiative legislative fără a consulta partidul, raportează Agerpres. El a dat ca exemplu iniţiativa unor parlamentari liberali din Bihor care cereau interzicerea gazelor de şist şi a subliniat că hotărârea a fost luată în cadrul unei întâlniri a liderilor PNL. Conform lui Antonescu, „atâta vreme cât eu, ca președinte, nu-mi permit să iau inițiative față de care nu am în spate girul partidului, acest lucru nu va fi permis nici pentru colegii noştri”.
Liderul liberal a avertizat că de acum înainte parlamentarii PNL care vor mai face afirmaţii calomnioase referitoare la PSD vor fi daţi afară din partid.
Social-democraţii au fost foarte deranjaţi de iniţiativele şi declaraţiile politice din ultima vreme ale liderilor liberali. Mai mulţi demnitari PSD, printre care Liviu Dragnea, Ilie Sârbu şi Mircea Geoană, au atras atenţia că acţiunile PNL afectează buna funcţionare a USL.
Preşedintele Senatul