Gheorghe Tadici a devenit din nou subiect de discuţie după ce a fost suspendat patru etape de Comisia de Disciplină pentru comportamentul său la partida de campionat HC Zalău - Brăila (24-25). "N-am ştiut că suspendarea mea e evenimentul anului în handbal. Nu este nici prima şi în mod sigur voi mai avea şi alte suspendări. Sunt un antrenor căruia îi pasă de munca lui şi a fetelor", a comentat Tadici.
HANDBAL/ Cupe europene
A opta înfrângere pentru HCM Constanţa în Ligă
HCM Constanţa a pierdut cu 26-24 în faţa echipei HC St. Petersburg (Rusia), aseară, la Buzău, într-un meci din cadrul etapei a 9-a a Ligii Campionilor (grupa C). Marinarii au înregistrat a opta înfrângere a sezonului şi vor încheia grupa pe ultimul loc, indiferent de rezultatele ultimei etape. Săptămâna viitoare, HCM îşi va încheia parcursul cu un meci pe terenul echipei Cimos Koper (Slovenia).
OLIMPISM / JO 2020
Baku, gazdă olimpică?
Cinci oraşe, Istanbul, Tokyo, Baku, Doha şi Madrid, şi-au depus candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2020, miercuri, la miezul nopţii, data limită fixată de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO). Roma, care îşi anunţase candidatura, a renunţat din cauza crizei economice, considerând că o campanie olimpică nu ar fi un lucru "responsabil".
ATLETISM / INDOOR
Esthera, primul loc în Cehia
Săritoarea în înălţime Esthera Petre (21 de ani) s-a clasat pe prima poziţie a concursului de la Brno (Cehia) cu un rezultat de 1,93 m. Eleva antrenorului Kemal Guner va pleca azi, alături de lotul României, la Balcaniada de la Istanbul, teamul tricolor mizând mâine, printre alţii, pe triplusaltisul Marian Oprea (29 de ani) sau pe sprinterele Angela Moroşanu (25 de ani) şi Andreea Ogrăzeanu (21 de ani).
NATAŢIE / MODIFICARE
Europenele, la Debrecen
Campionatele Europene de Nataţie, care urmau să se desfăş