Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falcă: Am venit să pun în dezbatere temele unificării și aplecării pe valorile dreptei

Publicat in Puterea, joi 7 noiembrie 2013 ·

Primarul municipiului Arad și-a exprimat dezamăgirea că în PDL nu există o competiție internă adevărată, dar s-a declarat mulțumit că a reușit să aducă în fața colegilor săi problema unificării dreptei și a necesității de a apăra valorile de dreapta.

Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a declarat miercuri seară că în campania sa a reușit să își îndeplinească obiectivul principal: generarea de discuții în PDL pe două teme foarte importante, unificarea dreptei și însușirea valorilor dreptei.

„Nu sunt eu poriectul gândit, dar am venit cu inima deschisă să pun temele unificării și aplecării pe valorile dreptei în dezbatere. Eu cred că am reușit ca aceste două teme să fie prioritare ale dezbaterii și visul meu de a crea în România o societatea vie pentru cetățeni, pentru familie, se poate atinge îndeplinin cele două condiții. Eu sunt conștient de lupta dintre David și Goliat, dar mi-am atins interesul de a genera discuții pe două teme importante”, a afirmat președintele PDL Arad despre actuala competiție internă pentru desemnarea candidatului PDL la alegerile prezidențiale din 2014.

Liderul democrat-liberal a răspuns unei întrebări puse de fostul de Oana Badea, fost secretar de stat în Ministerul Educației, privitor la atitudinea organizațiilor și a lăsat să se înțeleagă că a avut parte de o primire ostilă.

„Nu aș vrea să trăiești ce am trăit eu. N-aș vrea să ajungi în poziția în care am ajuns eu în întâlnirile respective. Eu, care cunosc partidul, eu, care cunosc filialele”, a zis Falcă, citat de Agerpres.

Primarul Aradului a mai spus că nu a cerut nimic mai mult decât organizarea unei competiții autentice, dar că abia în al 14-lea județ vizitat, Mureș, a putut face prima conferință de presă. El a amintit că în Vaslui nu a avut voie să aibă întâlniri cu jurnaliștii.

„Merg mai departe pentru sală? Merg cu drag, dar pentru umilința de afar

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°